Episcopul Ignatie: Acum a sosit ceasul să ne asumăm unii pe alţii

Episcopul Ignatie a transmis în Duminica Sfintei Cruci un mesaj pastoral clerului şi credincioşilor din Eparhia Huşilor.

Ierarhul a atras atenţia că autorităţile solicită oamenilor să stea acasă în plină epidemie de Covid-19 „din motive bine întemeiate”: „virusul nu umblă de unul singur, ci este transportat de oamenii contaminaţi”.

Iar restricţiile impuse pot fi transformate în restart al relaţiilor interumane.

„Acum a sosit ceasul ca să ne asumăm unii pe alţii în adâncul universului nostru lăuntric, pentru a nu simţi durerea acestui post de a sta la distanţă unii de alţii”.

„Mă gândesc şi la membrii familiilor, care, din motive de izolare sau carantină, sunt nevoite să nu se mai întâlnească”.

„În asemenea situaţii dramatice, învăţăm să ne comportăm frumos şi elegant unul faţă de celălalt, iar când ne învăţăm să trăim cu celălalt, ne învăţăm să trăim cu milioane de oameni asemenea lui”, a spus Episcopul.

Tot o consecinţă a crizei medicale pe care o trăim este afectarea impulsului firesc „de a ne strânge mâna şi de a ne îmbrăţişa”. Aici, consideră Episcopul Ignatie, Dumnezeu ne face o descoperire. 

  • Să simţim cât de răvăşitoare poate fi neobrăzarea de a-i întoarce spatele cuiva;
  • Să simţim cât de răvăşitor este ca cineva, pe care îl urâm, pentru că suntem defectaţi spiritual, să nu se poată bucura de iertarea noastră, care este cea mai minunată îmbrăţişare a unui suflet însetat de a redeveni casnicul inimii noastre;
  • Să simţim cât de răvăşitor este să nu poţi sesiza bucuria gesturilor mărunte, care au puterea de a învia suflete lipsite de sensul vieţii şi atinse de urâtul morţii.

Părintele Episcop a mai subliniat că în recomandarea de a sta acasă Dumnezeu dă „un semnal”:

Este benefic să ne smulgem din zgomotul lumii, din alergătura epuizantă a sărmanei fiinţe omeneşti, care nu mai are resursele necesare de a se interioriza, pentru că este împrăştiată în cele trecătoare şi în cele fără de niciun sens pentru lumina sufletului nostru.

Pentru a fi la curent cu noutăţile religioase, urmăreşte-ne şi pe Twitter!

Foto credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente