Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a reflectat la tema bogăţiei şi a sărăciei în prima duminică din Post

„Tema bogăţiei şi a sărăciei este dintotdeauna o temă importantă a vieţii noastre şi a oamenilor. Bogăţia în sine nu este un păcat şi nu este rea în sine. Depinde cum o foloseşti, depinde cum ai dobândit-o”.

„În acelaşi timp, sărăcia nu este neapărat o virtute pentru că sunt unii oameni săraci care se complac în nelucrare”, a spus duminică Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul.

Episcopul vicar patriarhal a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

În timpul slujbei a fost citită şi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima duminică din Postul Naşterii Domnului.

Postul Nașterii Domnului durează patruzeci de zile, până în Ajunul Praznicului, 24 decembrie.

Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul.

Prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii, se menţionează în Liturgica generală, a Pr. Ene Branişte.

Foto Credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente