Episcopul Huşilor despre minunea de la Vitezda: Dragostea poate fi paralizată de egoism

Preasfinţitul Părinte Ignatie a evidențiat la Sfânta Liturghie oficiată duminică, 19 mai 2019, vorbind despre minunea vindecării paraliticului la scăldătoarea Vitezda (Ioan 5: 1-15) faptul că egoismul umbrește dragostea pentru cei de lângă noi.

În cadrul omiliei rostite în Parohia vasluiană Puşcaşi, Preasfinția Sa a remarcat că drama paraliticului care suferea de 38 de ani devenise egoismul celor din jurul său:

„Era foarte multă lume, iar la nivelul bolnavilor de acolo s-a instalat o competiţie, căci nu aveau de unde să ştie niciunul dintre ei când venea îngerul. Aproape putem spune că nu era marcat atât de mult de propria lui boală cât de faptul că niciunul din cei de faţă nu se gândea să fie solidar cu el”.

Concepția aceasta nu constituia propriu-zis o problemă „ci egoismul care se poate naşte atunci când nu ești atent la nevoile și suferința celui de lângă tine”, a evidențiat Părintele Episcop Ignatie.

Egoismul, a spus ierarhul, ,,este cea mai letală dintre armele spirituale cu care poţi să-l distrugi pe semenul tău”.

În finalul cuvântului, Preasfințitul Părinte Ignatie a îndemnat să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a birui egoismul:

„Când simţim că ne paşte păcatul egoismului să Îi cerem lui Dumnezeu putere să ne izbăvească şi să înmulţească dragostea şi atenţia dintre noi. Binele nu are termene şi nu trebuie condiţionat de nimic, ci să îl faci numai cu conştiinţa că Dumnezeu te răsplăteşte”.

Biserica din Puşcaşi a fost construită între anii 1914-1922, ctitorul principal fiind filantropul Gheorghe Mavrocordat.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente