Episcopul Huşilor: Dacă renunţăm la patimi, vom putea ajunge oameni de lumină

„Sfântul Grigorie Palama ne încredinţează că noi putem să devenim oameni de lumină”, a afirmat duminică Episcopul Huşilor în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Grigorie Palama” din Bârlad.

„Dacă renunţăm la patimi – la orgoliu, la poftele trupului, la toate cele pe care le primim în viaţa noastră și ne lăsăm, în mod deliberat, subjugaţi de ele, fără să ne oblige cineva –, vom putea ajunge oameni de lumină”.

„Nu e ușor, ci este o luptă cumplită pe care o ducem cu acestea”, a subliniat ierarhul în cuvântul rostit.

Părintele Episcop le-a vorbit credincioşilor despre vederea luminii dumnezeiești în învăţătura Sfântului Grigorie Palama.

„Pentru noi, constituie un prilej de foarte mare bucurie atunci când întâlnim un om cu chipul luminos, cu o privire senină, cu un zâmbet luminos – ne este de ajuns să-l vedem și deja suntem părtași unei bucurii deosebite; cu atât mai mult, când ne adâncim în lumina necreată a lui Dumnezeu, care are posibilitatea de a ne schimba”.

„Nu-L putem pe vedea pe Dumnezeu ca fiind Lumină, decât dacă noi înșine trăim în lumină sau căutăm să adunăm lumină în sufletele noastre”.

„Sfântul Grigorie Palama ne spune că vederea luminii dumnezeiești (vederea lui Dumnezeu, prin energiile Sale) înseamnă unirea cu El. În experienţa vederii luminii (a lui Dumnezeu), noi ne unim cu El”.

„Să ne ajute Domnul să fim lumină pentru cei din jurul nostru, așa cum ne cere Sfântul Grigorie Palama”, a spus, în încheiere, Preasfinţitul Părinte Ignatie.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente