Episcopul de Bălți a oferit ajutoare pentru 50 de familii cu posibilități materiale reduse din satele Republicii Moldova

Preasfințitul Părinte Antonie a oferit marți ajutoare la 50 de familii cu posibilități materiale reduse din satele Pînzăreni și Obreja Veche din raionul Fălești, Republica Moldova.

Ajutoarele oferite au constat în produse alimentare de strictă necesitate, fiecare pachet cântărind aproximativ 8 kilograme.

Pentru a identifica familiile aflate în nevoie imediată de ajutor, Episcopul de Bălți s-a întâlnit cu oficialitățile locale și asistenții sociali din cele două sate.

Produsele au fost colectate în cadrul Campaniei de Paști „Masa Bucuriei”, organizată de Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei.

În cadrul aceleași campanii, au fost colectate sâmbătă 2994 de kilograme de produse alimentare, fiind implicate 17 unități comerciale și 105 voluntari.

Produsele alimentare adunate urmează să fie repartizate familiilor cu posibilități materiale reduse din eparhie.

Foto credit: Episcopia de Bălți / Facebook

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente