Episcopul Covasnei și Harghitei i-a îndemnat pe credincioși să fie solidari cu cei afectați de inundații

Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei i-a îndemnat duminică pe credincioși să fie solidari cu persoanele afectate de inundații.

Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala ,,Acoperământul Maicii Domnului” și ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, unde a anunțat debutul colectei pentru sinistrați.

Patriarhia Română a donat săptămâna trecută 100.000 de lei din Fondul „Ajută cu bucurie” al Administrației Patriarhale, pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundații.

Părintele Patriarh Daniel a făcut apel către clericii și credincioșii din toate eparhiile să ofere sprijin moral și material sinistraților, atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile.

Ploile din ultima perioada au provocat inundații în mai multe localități din Covasna și Harghita. Printre zonele afectate se numără Salina Praid.

Sursă foto: Episcopia Covasnei și Harghitei


Știri recente