Episcopul Antonie – Să folosim timpul vieţii noastre pentru a ne apropia de Dumnezeu

Episcopul Antonie de Bălți a atras atenția credincioșilor în predica sa din 18 noiembrie 2018 că trebuie să folosească timpul vieții lor pentru a se apropia de Dumnezeu și pentru a se face părtași la fericirea veșnică.

Preasfinției Sa a vorbit celor prezenți duminică în parohia „Adormirea Maicii Domnului ” din localitatea Gârbova, raionul Ocniţa, despre textul Evangheliei duminicale, a bogatului care i-a rodit țarina:

„Evanghelia de astăzi ne arată cât de mult putem pierde dacă nu suntem milostivi”.

„Reţinem că mergem în Împărăţia lui Dumnezeu doar dacă suntem buni şi milostivi și că viaţa pe pământ ne este dată pentru a ne pregăti de viaţa veşnică”, a precizat ierarhul.

De felul cum am folosit viaţa trecătoare depinde dacă câştigăm sau nu viaţa veşnică.

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa fost oficiat o slujbă de Te-Deum pentru sănătatea ctitorilor sfântului locaş din Gârbova.

La final, ierarhul a apreciat activitatea părintelui paroh, Alexandru Bologa, informează site-ul eparhiei.

Istoricul parohiei

Biserica veche de lemn din sat a fost construită în anul 1775. În prezent această biserică este amplasată pe teritoriul Muzeului Satului din mun. Chişinău.

În anul 1908 a fost construită biserica actuală care este din tot din lemn având hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În 1958 biserica a fost închisă, de regimul sovietic, iar în perioada 1988 – 1992 s-au efectuat lucrări de reconstrucţie ca în 1992 sfântul locaş să fie resfințit și deschis.

Din anul 2000 comunitatea din Gârbova trece la jurisdicţia canonică din R. Moldova – Mitropolia Basarabiei.

Foto Credit: Episcopia de Bălți

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Episcopia Hușilor are o nouă stemă

Noua stemă a Episcopiei Hușilor, aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, „reprezintă mai fidel misiunea și statutul Eparhiei, conținând și toate elementele identitare ale acesteia”. O noutate o reprezintă inserarea în compoziția stemei a…