Episcopul Antonie explică ce trebuie să facă omul pentru a fi protejat de îngerul păzitor

Preasfinţitul Părinte Antonie de Bălţi a vorbit duminică la hramul bisericii din satul Lipnic despre condiţiile pe care trebuie să le respecte omul pentru a fi protejat de îngerul păzitor.

„Dumnezeu din dragoste pentru om i-a rânduit un înger care să aibă grijă de el. Sarcina îngerului este să-l păzească pe om de tot răul”.

„Condiţia este ca omul să respecte poruncile lui Dumnezeu, să facă voia Lui, să facă faptele cele bune, lucruri care îl menţin pe om în Lumina lui Dumnezeu”.

„Doar făcând faptele luminii, omul se află sub protecţia îngerului păzitor. Faptele rele îndepărtează îngerul păzitor de om şi îl îndepărtează pe om şi de Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa în ziua de cinstire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, potrivit calendarului iulian neîndreptat.

Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi să se roage sfinţilor îngeri pentru a-i avea ca protectori şi ajutători „la vreme de încercare”.

Biserica din Lipnic a fost construită în anul 1863. Este important de menţionat că în timpul regimului sovietic, sfântul locaş nu a fost închis.

Foto credit: Episcopia de Bălţi

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente