Episcopul Antonie despre Sf. Ioan cel Nou: A acceptat să moară decât să se despartă de Hristos

În predica rostită miercuri, de hramul parohiei din Voloviţa, Preasfinţitul Părinte Antonie a vorbit despre jertfa Sfântului Ioan cel Nou care a acceptat martirul în locul despărţirii de Hristos.

Ierarhul vorbit despre viaţa, virtuţile şi minunile Sfântului Ioan, dar şi despre rolul sfinţilor în viaţa creştinului.

„Sfinţii sunt învăţătorii noştri, care ne arată cum să dobândim Împărăţia lui Dumnezeu. Ei ne arată cum să vieţuim ca să îndeplinim voia Lui. Ei au preţuit legătura cu Dumnezeu mai mult decât bogăţia materială şi ne arată şi nouă ce este mai important în viaţa omului. Ei nu s-au despărţit de Dumnezeu, chiar şi atunci când au fost ameninţaţi cu moartea”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Preasfinţitul Părinte Antonie a îndemnat „să-i cinstim pe sfinţi şi să-i avem în rugăciunile noastre, pentru a avea mijlocitori harnici la Bunul Dumnezeu”.

Comunitatea din localitatea Voloviţa, Soroca, îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Piatra de temelie a fost aşezată de Înaltpreasfinţitul Părinte Petru în ziua de 11 octombrie 2016. Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în ziua de 2 iunie 2018, de Preasfinţitul Părinte Antonie.

Foto credit: Episcopia de Bălţi

Comentarii Facebook


Știri recente