Episcopii vicari Varlaam Ploieșteanul și Timotei Prahoveanul au oficiat Liturghia Sf. Vasile cel Mare în prima zi din 2023

La Catedrala Patriarhală, în prima zi a anului 2023, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Întrucât pe 1 ianuarie este cinstit Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, a fost oficiată în lăcașul de cult Liturghia care îi poartă numele.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este oficiată de zece ori în timpul anului bisericesc: în primele cinci duminici din Sfântul şi Marele Post, în Sfânta şi Marea Joi, în Sâmbăta Mare, în ziua pomenirii Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie), în ajunul praznicului Naşterii Domnului şi în ajunul praznicului Botezului Domnului, dacă acestea nu se întâmplă în ziua de sâmbătă sau de duminică; iar dacă ajunurile cad în aceste zile, atunci Liturghia Sfântului Vasile se oficiază în ziua praznicului, adică Duminică sau Luni, iar în ajun, se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Predica

Cuvântul a rostit de PS Varlaam care a vorbit despre istoria și semnificațiile sărbătorilor din data de 1 ianuarie.

„În ziua de 1 ianuarie prăznuim o întreită sărbătoare: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, pe Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, care a trecut la Domnul în 1 ianuarie 379, și începutul Anului Nou civil”.

„În anii în care 1 ianuarie cade duminică se adaugă o a patra sărbătoare și anume, Duminica dinaintea Botezului Domnului”.

Tăierea-împrejur

Episcopul vicar patriarhal a precizat că, potrivit Sfinților Părinți, „tăierea împrejur care a fost semnul văzul al jurământului de sânge făcut între Dumnezeu și Patriarhul Avraam care avea să devină tată a multor popoare, prefigura botezul pe care îl va instaura Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor celor care vor primi botezul în numele Preasfintei Treimi”.

„Pruncul Iisus, Dumnezeu fiind, mai presus de păcat, a acceptat să se supună rânduielii Legii Vechi pe care Sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor îl numește chiar legământul tăierii împrejur, pentru a arăta că acest moment din viața Pruncului era un moment esențial din viața Lui, dar și din viața comunității și a poporului ales în ansamblul lui”.

„Însă, s-a supus pentru a confirma de Prunc ce va spune mai târziu în Predica de pe Munte și anume, că El nu a venit ca să strice Legea, ci a venit ca să o împlinească, iar împlinirea aceasta nu se referă doar la observarea strictă a ei, ci la înnoirea ei, la ridicarea înțelesului ei într-un sens cu totul superior duhovnicesc”.

„De aceea, Hristos va întemeia botezul creștin cu Duh Sfânt și cu foc, singurul care poate ierta în mod real păcatele omului, înfiindu-l sau făcându-l fiu al lui Dumnezeu după har după ce primește Botezul în numele Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi”.

Copilăria lui Iisus și importanța pelerinajului

Părintele Episcop a amintit că „Evanghelia se continuă și cu un moment din timpul copilăriei Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Marcu spune că Maica Domnului cu Iosif ocrotitorul și cu Pruncul mergeau în fiecare an la Ierusalim la sărbătoarea Paștelui”.

„Lucrul acesta ne arată cât de important este pelerinajul în viața noastră a creștinilor ca drum interior de înălțare la Dumnezeu, la cele sfinte”.

Botezul creștin

PS Varlaam Ploieșteanul a evidențiat legătura dintre Evanghelia care ne vorbește de Botezul cu apă săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul și Tăierea împrejur.

„Este o strânsă legătură, pentru că această tăiere împrejur este o prefigurare a botezului creștin, după cum tot o prefigurare a botezului creștin era și botezul săvârșit de Sfântul Ioan Botezătorul”.

„Hristos va întemeia această sfântă taină creștină, prin care oamenii redevin fii ai lui Dumnezeu după har și acest botez se face prin apă și prin duh, adică prin scufundarea în apa Botezului și prin Duhul Sfânt”.

Ierarhul a mai precizat în predica sa că „cea de-a treia Evanghelie este dedicată Sfântului Vasile cel Mare pe care îl sărbătorim astăzi și care, de asemenea, are legătură cu această a doua parte a Evangheliei praznicului, cu faptul că Pruncul sau Tânărul Iisus crește și sporește cu înțelepciunea, vârsta și harul lui Dumnezeu”.

„Și lucrul acesta aruncă o perspectivă cu totul nouă asupra valorii timpului pentru mântuirea fiecăruia dintre noi și aruncă un sens creștinesc duhovnicesc în această zi a începutului Anului Nou civil”.

Te Deum & Proclamarea Anului omagial și comemorativ 2023

După Sfânta Liturghie, la Catedrala Patriarhală a fost oficiat un Te Deum, apoi a avut loc Proclamarea solemnă a Anului Omagial și Comemorativ 2023 în Patriarhia Română, în prezența și cu participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Citește și:

Mai multe imagini în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente