Episcopii Iustin și Siluan în comuniune liturgică la hramul Mănăstirii Scărișoara Nouă

PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit sâmbăta aceasta împreună cu PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, la hramul Mănăstirii Scărișoara Nouă, aflată sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul.

În dimineaţa zilei de 24 iunie 2017, cei doi ierarhi au fost întâmpinaţi, în faţa Altarului de vară al așezâmântului de tulnicăresele din Apuseni, care i-au aşteptat în sunete de bucium, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Peste trei mii de credincioși au participat la ceremonialul liturgic oficiat de ierarhi împreună cu un sobor format din mai mult de cincizeci de clerici. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul de Muzică Bizantină Thelogos al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

În cadrul slujbei, monahul Gherasim Nap, viețuitor la Scărișoara Nouă a fost hirotesit ierodiacon.

PS Siluan a vorbit despre viața Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii reflectând asupra textului evanghelic. De asemenea, ierarhul a amintit de ctitorii așezământului sătmărean aflat la granița cu Ungaria.

Vorbind, despre crearea lumii, PS Iustin a subliniat faptul că Dumnezeu continuă să aducă viața pe pământ prin bărbat și femeie.

Numai bărbatul şi femeia, sub binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Bisericii, înmulţesc neamul omenesc pe pământ, în rest, e pustiire şi urâciune, întuneric şi moarte, a spus Preasfinția Sa.

În continuare, Chiriarhul Maramureșului și Sătmarului i-a oferit Preasfințitului Părinte Siluan Crucea Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş în semn de frăţească întru Hristos dragoste şi cu înaltă şi aleasă preţuire şi cinstire, pentru slujirea jertfelnică, pilduitoare şi plină de roade bogate în demnitatea de Părinte şi Întâistătător al preoţilor şi credincioşilor ortodocşi din Ungaria.

La final, cei doi ierarhi au primit de la Arhim. Timotei Bel, stareţul Mănăstirii Scărișoara Nouă, câte o icoană reprezentând ocrotitorul spiritual al fiecăruia: Sfântului Siluan Atonitul, respectiv Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful.

Comentarii Facebook


Știri recente