Episcopii din Benelux au discutat despre lentoarea recunoașterii de către stat a unor parohii din Flandra

Episcopii Ortodocși din Benelux s-a întrunit vineri la Bruxelles. Ierarhii au discutat, cu această ocazie, despre lentoarea procesului de recunoaștere de către stat a anumitor parohii ortodoxe, în special din Flandra.

Întrunirea a fost prezidată de Mitropolitul Athenagoras al Belgiei de la Patriarhia Ecumenică și a avut loc la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din Bruxelles.

Au participat Episcopul Simeon de Domodedovo (Patriarhia Moscovei), Episcopul Iustin (Patriarhia Serbiei), Episcopul Vicar Marc Neamţeanul, reprezentantul Mitropolitului Iosif (Patriarhia Română), Episcopul Dositei (Patriarhia Georgiei) și Episcopul Vicar Ioachim d’Apollinaire (Patriarhia Ecumenică).

Ierarhii au discutat chestiuni de ordin interior și au reafirmat rolul de mediator a Adunării Episcopale.

Totodată, ierarhii au mai discutat despre detaliile practice ale pelerinajului în insula Patmos, din perioada 21-27 septembrie, organizat la invitația Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.

Următoarea reuniune a Adunării Episcopilor Ortodocși din Benelux este programată pentru 14 noiembrie 2024.

În 2024 se împlinesc 15 ani de la înființarea Adunării Episcopale Ortodoxe, ca urmare a deciziei Conferinței Panortodoxe Presinodale de la Chambesy, Elveția, din iunie 2009.

Foto credit: orthodoxianewsagency.gr


Știri recente