Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a aniversat 6 ani de la înființare

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a fost înființată pe 7 mai 2017. Românii din Canada au aniversat 6 ani de la înființarea Eparhiei printr-o serie de slujbe oficiate vineri și sâmbătă.

Episcopul Ioan Casian a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți la Catedrala ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Epictet și Astion.

În predica rostită la Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a evocat importanța comunității românilor din Canada.

„Sărbătoarea de azi este a tuturor românilor din Canada, o bucurie a unui vis împlinit în conlucrare cu Dumnezeu, bucurie care ne și responsabilizează pe noi pe toți”.

„Sărbătoarea de azi este un eveniment care trebuie să ne bucure pe toți, este întemeierea unei instituții, din punct de vedere lumesc, și a unei familii a lui Dumnezeu, din punct de vedere duhovnicesc, la care se adaugă în fiecare zi și în fiecare clipă noi și noi membri”.

„Suntem datori cu toții să ducem mai departe acest suflu al Duhului Sfânt în lumea aceasta, care are multe lucruri bune, dar și multe mai puțin bune”, a spus Episcopul Canadei.

La finalul slujbei, Protopopul Gheorghe Chișcă a vorbit despre începuturile Episcopiei și demersurile care au stat la baza înființării ei.

Foto credit: Episcopia Canadei

Comentarii Facebook


Știri recente