Episcopia Oradiei sprijină vârstnicii și persoanele în carantină

În contextul epidemiei de coronavirus, clericii și organizațiile bisericești din Episcopia Oradiei se pun la dispoziția credincioșilor, în cooperare cu autoritățile județene și locale, pentru a ajuta vârstnicii și persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu.

Preoții și voluntarii parohiilor vor alcătui lista persoanelor vulnerabile și vor ține permanent legătura cu autoritățile pentru a oferi sprijin. Asociația Filantropia Oradea a Episcopiei va ajuta la colectarea și distribuirea de alimente.

În acest sens, Asociația Filantropia Oradea a Episcopiei și Fundația de Scleroză Multiplă Bihor vor ajuta la colectarea și distribuirea de alimente și vor oferi asistență la domiciliu.

Credincioșii sunt îndemnați să doneze alimente neperisabile sunând la 0744.647.825. Ele vor fi direcționate către un depozit al Asociației Filantropia Oradea, unde vor fi decontaminate cu raze UV.

Alimentele vor fi trimise apoi celor în nevoie care sună la linia telefonică de tip Telverde (apel gratuit) 0800.410.430 deschisă de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Oradea.

La această linie pot cere ajutor persoanele cu dizabilități sau boli cronice, vârstnicii singuri și cei care nu mai pot frecventa centrele de zi din Oradea. Asociația Filantropia Oradea le va duce alimentele neperisabile donate și dezinfectate.

Voluntarii asociației vor purta echipament de protecție, vor aplica un protocol de dezinfecție strict și vor folosi un autoturism decontaminat cu raze UV.

Aceștia sprijină deja până la 100 de persoane zilnic prin următoarele servicii:

Centrul de zi „Acoperământul Maicii Domnului” din Oradea (tel. 0744.647.825):

  • pachete cu alimente neperisabile (pentru 5-7 zile)
  • asistență pentru achiziția de medicamente
  • transport accesibilizat pentru urgențe administrative

„Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” de la Parohia Oradea-Vii (tel. 0744.121.438):

  • o masă caldă livrată la domiciliu de luni până vineri și un pachet cu alimente neperisabile livrate sâmbăta
  • achiziționare de medicamente

Serviciul de intervenție în comunitate al Parohiei Oradea-Zorilor (tel. 0757.438.571):

  • asistență la cerere pentru persoanele vulnerabile

Episcopia le recomandă preoților să săvârșească sfintele slujbe în condiții de siguranță pentru credincioși, să respecte cu strictețe normele de igienă și să nu depășească în nicio situație limitările impuse de autorități.

Foto credit: Facebook / Asociația Filantropia Oradea

Comentarii Facebook


Știri recente