Episcopia Italiei în 2024: Peste 4.500 de botezuri și aproape 400 de înmormântări

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a încheiat anul 2024 cu o intensă activitate pastorală, reflectată în numărul impresionant de slujbe oficiate în cele 295 de parohii. Pe întreg parcursul anului, au avut loc 4.750 de botezuri, 167 de primiri sau reprimiri în Ortodoxie, 1.171 de cununii și 393 de înmormântări.

Aceste cifre evidențiază atât dinamismul comunității ortodoxe românești din Italia, cât și rolul esențial al Bisericii în viața credincioșilor aflați departe de țară.

Datele reies din raportul Adunării Eparhiale a Episcopiei Italiei, desfășurate marți la Centro Mariapoli, din localitatea Castel Gandolfo, în apropierea Romei.

Ședința a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, alături de care s-a aflat și Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ales al Marii Britanii.

Noi locuri de slujire, cateheză și activități sociale

Potrivit raportului, în decursul anului precedent au fost achiziționate 15 noi imobile destinate slujirii, catehezei și activităților sociale, precum și patru terenuri pe care urmează să fie construite biserici. Totodată, au fost înființate 8 noi parohii și au fost hirotoniți 15 preoți și 14 diaconi.

Peste 1,3 milioane de euro alocați ajutorării aproapelui

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a continuat și în 2024 numeroase proiecte social-filantropice. Suma totală a ajutoarelor acordate în decursul anului a fost de 1.340.106 euro.

Prin proiectul social „Brațele părintești”, 656 de copii din România, Republica Moldova și Italia au primit ajutoare sociale în valoare de 254.600 euro. În același timp, 139 de vârstnici au primit sprijin lunar prin programul „Toiagul Nădejdii”.

De asemenea, Centrul Eparhial din Roma a oferit ajutoare și donații în valoare de 197.010 euro, iar diverse colecte și fonduri speciale, inclusiv pentru sinistrații din Galați și Huși, au însumat 407.360 euro.

Raportul integral al Adunării Eparhiale poate fi lecturat integral aici.

Foto credit: Doxologia.ro


Știri recente