Episcopia Huşilor, în 2021 pentru tineri: Burse, întâlniri, tabere rurale

În anul 2021, Episcopia Huşilor a venit în întâmpinarea tinerilor din eparhie cu programe de burse, întâlniri educaţionale şi tabere rurale.

Proiectele respective au fost consemnate în sinteza activităţilor din eparhie pe anul ce a trecut.

Între bursele de studiu, sunt amintite:

  • Bursa „Braţele părinteşti”, susținută financiar de Episcopia Italiei, pentru 100 de copii de vârstă şcolară;
  • Bursa „Ioachim Mareș”, susținută financiar de Centrul Eparhial Huși, pentru 10 elevi şi 5 studenți.
  • Bursa „Axios”, susținută financiar de Asociațiile NEPSIS și AXIOS ale Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale, pentru 10 elevi.

Sectorul activități cu tineretul al Eparhiei a organizat Proiectul „Luna pastorației copiilor și tinerilor din Episcopia Hușilor”, ediția I, în perioada 20 aprilie – 20 mai 2021.

„Câte 12 parohii din fiecare protopopiat și-au format o echipă de 12-15 copii și tineri, implicați în acțiuni menite să revigoreze viața lor spirituală. În total, au fost implicate 36 de parohii și aproximativ 550 de tineri”, se precizează pe site-ul Episcopiei Huşilor.

Au avut loc și trei întâlniri dedicate tinerilor, în trei locații diferite:

  • Întâlnirea copiilor și tinerilor din Protopopiatul Bârlad, la Mănăstirea Bujoreni, 22 mai 2021 (200 participanți);
  • Întâlnirea copiilor și tinerilor din Protopopiatul Vaslui, la Mănăstirea Moreni, 29 mai 2021 (200 participanți).
  • Întâlnirea copiilor și tinerilor din Protopopiatul Huși, la Mănăstirea „Schimbarea la Față”- Huși (150 participanți).

Copiii şi tinerii din episcopie au frecventat şi activităţile organizate în proiectul  eparhial de tabere rurale pentru copii și tineri „Copilărie și credință” (ediția a III-a).

Proiectul a fost derulat în 11 comunități, prin cele 11 tabere organizate, pentru un număr de 1.825 de copii. Programul s-a desfăşurat în parteneriat cu ajutorul a 60 de voluntari ai Asociației „JoyCamps Romania”.

În sinteza activităţilor eparhiale din anul 2021 este menţionată şi a treia ediţie a „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Vaslui” (I.T.O.V.), organizată în 21 august 2021, în municipiul Vaslui.

Evenimentul, la care au participat 500 de tineri, a avut ca temă „Iisus Hristos – Adevărata școală a discernământului în viața noastră online și în cea offline”.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente