Episcopia Huşilor a strâns suma de 15.000 € pentru tratamentul tânărului Rareș Nicolae Diaconu

Urmare a apelului public lansat de Episcopia Huşilor prin Preasfinţitul Părinte Ignatie, în vederea însănătoşirii tânărului Rareș Nicolae Diaconu, cu ajutorul clericilor şi credincioşilor din Eparhie şi diaspora a fost strânsă suma de 15.000 euro, exceptând donațiile directe.

Reamintim că Rareș Nicolae Diaconu este un elev olimpic din Vaslui care a fost diagnosticat în luna decembrie a anului trecut cu cancer osos, osteosarcom în formă galopantă, iar suma necesară pentru acoperirea intervenţiilor medicale depăşeşte 80.000 euro.

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor mulţumesc „preoților din cele trei protopopiate și credincioșilor care au răspuns cu maximă promptitudine şi dăruire apelului”.

„Expresia comuniunii noastre față de Rareș și familia sa este rugăciunea ca Dumnezeu să-l însănătoșească cât mai grabnic, pentru a se întoarce în mijlocul colegilor săi, spre bucuria părinților si a dascălilor”, se menţionează pe site-ul Eparhiei Huşilor.

Prin această acţiune Biserica Ortodoxă Română a oferit un răspuns concret la nevoile aproapelui, acesta nefiind un caz singular în care ierarhii, clericii şi credincioşii s-au mobilizat pentru ajutorarea semenilor aflaţi în situaţii de dificultate.

Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare filantrop raportat la contribuţia sa în lucrarea socială. Zeci de mii de persoane au beneficiat până în prezent numai de proiectele desfăşurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Prin programul „Donează sânge, salvează o viaţă!” au fost colectate peste 10 tone de sânge. De asemenea, prin intermediul proiectelor „Sănătate pentru sate” şi „Prevenție și educație pentru sănătate” au fost asistate şi consiliate în diferite specializări medicale foarte multe persoane din domeniul rural.

Foto Credit: Episcopia Huşilor

Comentarii Facebook


Știri recente