Episcopia Caransebeșului | PS Lucian a oficiat slujba de resfințire a bisericii din Buchin

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat duminică, 2 aprilie 2017, slujba de resfințire a lucrările efectuate la biserica Nașterea Maicii Domnului a parohiei Buchin, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie. Răspunsurile la slujbă au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului. În cadrul serviciului religios, părintele paroh a fost hirotesit iconom-stavrofor. Totodată, credincioșii care s-au implicat în activitățile parohiei au primit din partea ierarhului Diploma de excelență Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că fiecare creștin trebuie să aibă conștiința  că cei care au credință în Hristos vor învia odată cu El.

Mântuitorul în Evanghelia de astăzi ne vestește încă odată despre pătimirile Sale, El Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoși, va fi omorât, dar a treia zi va învia. Trebuie să avem nădejde că Domnul Hristos va învia și dacă avem credință în Hristos Cel mort și înviat și noi vom învia. Și vom trăi împreună cu El în această viață trecătoare și în cea eternă, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, în cuvântului său, PS Lucian a felicitat comunitatea parohială pentru faptul că se implică în viața Bisericii.

După aproape 67 de ani resfințim această biserică care într-adevăr este una din cele mai importante din Protopopiatul Caransebeș. Îl felicităm pe părintele paroh și pe toți ctitorii și binefăcătorii acestei biserici, pe membrii Comitetului și Consiliului parohial și pe toți cei care au binevoit să vină astăzi la sfânta biserică și s-au împărtășit cu Sfintele Taine, a spus Preasfinția Sa.

***

Lăcașul din Buchin a fost construit în anul 1855, în stil baroc, zidit din piatră și cărămidă. Biserica a fost renovată în anul 1913, iar în data de 15 octombrie 1950 a fost  sfințită de Mitropolitul Vasile Lăzărescu.

În anul 2007 a fost renovat exteriorul și s-a înlocuit acoperișul vechi, iar în 2009 au fost efectuate lucrări de hidroizolare. Biserica din Buchin a mai fost resfințită de Preasfințitul Părinte Lucian și în anul 2008, în data de 14 decembrie, în urma lucrărilor efectuate la exterior.

Comentarii Facebook


Știri recente