Episcopia Caransebeșului. Cursuri de formare pentru voluntarii ITO BM

Departamentul de tineret al eparhiei caransebeșului a organizat în perioada 10-11 iulie 2017 un curs de formare și pregătire a voluntarilor care vor sprijini organizarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte (ITO BM). Evenimentul va avea loc în perioada 18-20 Iulie 2017 la Reșița și Caransebeș.

Pe parcursul celor două zile, aproximativ 50 de tineri – membri ai ATOR Banatul de Munte au participat la câteva sesiuni de lucru care au vizat atât noțiuni teoretice privind lucrul în echipă, cât și împărțirea atribuțiunilor pentru organizarea ITO BM, a precizat Diac. Pavel Canea, de la Biroul de Presă al Eparhiei.

Cursul a debutat luni, 10 iulie 2017, la Anina, când prof. Georgiana Ciucur – formator în cadrul Departamentului de tineret – le-a vorbit cursanților despre ce presupune lucrul în echipă, gestionarea conflictelor, asumarea sarcinilor și managementul riscurilor.

În cea de-a doua parte a zilei, părintele Mihai Ciucur- inspector eparhial și coordonatorul ITO BM, a stabilit, de comun acord cu toți voluntarii prezenți, atribuirea sarcinilor de lucru, conform graficului de activități al proiectului.

Sesiunea de formare a continuat marți, 11 iulie 2017, la Moniom, în sediul Centrului de tineret Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În prima parte a întâlnirii au fost discutate aspecte legate de o comunicare eficientă, bariere care pot să apară în comunicare, precum și metode de îmbunătățire a comunicării.

În a doua parte a întâlnirii au fost stabilite și împărțite sarcinile voluntarilor în ceea ce privește coordonarea unui grup de tineri, participanți la ITO BM.

Potrivit părintelui Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului, pregătirea tinerilor voluntari este o etapă foarte importantă în bunul mers al organizării unui eveniment de o asemenea anvergură.

 Suntem foarte bucuroși de seriozitatea și dorința de implicare deosebită a tinerilor din ATOR Banatul de Munte. Este, pentru eparhia noastră, un moment în care toate eforturile noastre în plan pastoral-misionar cu tinerii, se văd răsplătite de entuziasmul acestor tineri membri ai ATOR Banatul de Munte care au înțeles că e timpul să se implice, cu maximă responsabilitate,  în lucrarea misionară a Bisericii noastre,  a spus părintele Mihai Ciucur.

La sesiunile de formare au participat, pe lângă voluntarii de ATOR, și preoți și profesori implicați în organizarea evenimentului.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte  va avea loc în perioada 18-20 iulie 2017, la Reșița și Caransebeș și va reuni aproximativ 500 de tineri de pe întreg cuprinsul județului, dar și delegații venite din alte eparhii, cu care Episcopia Caransebeșului se află în relații de colaborare în planul misiunii cu tinerii.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…