Episcopia Caransebeșului | Conferință de presă dedicată Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte

Sediul Protopopiatului din Reșița a găzduit recent o conferință de presă dedicată Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte ce va avea loc în Episcopia Caransebeșului.

În cadrul conferinței au luat cuvântul: Părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret, doi reprezentanți ai Asociației tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și reprezentantul Primăriei municipiului Reșița, doamna Liliana Dacica.

Acesția au prezentat în fața presei locale programul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte 2017, manifestare organizată în perioada 18-20 iulie.

Potrivit părintele inspector Mihai Ciucur, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte reprezintă pentru Episcopia Caransebeșului cel mai mare eveniment dedicat tinerilor ca durată, dar și ca număr de participanți, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Prin organizarea acestui eveniment, ne dorim să reafirmăm deschiderea Bisericii față de tineri și față de societate în general și să le acordăm totodată șansa tinerilor de a fi o prezență vie și activă în toată lucrarea misionară, filantropică și educativă a Bisericii noastre, a arătat părintele.

În continuarea conferinței de presă a avut loc ultima întâlnire de lucru cu organizatorii și voluntarii acestui eveniment important pentru Episcopia Caransebeșului.


Evenimentul își propune să ofere copiilor și tinerilor participanți o serie de activități cultural – educative cu caracter duhovnicesc, precum și de socializare, în scopul promovării valorilor Bisericii, dar și ale județului Caraș-Severin.

Vor participa aproximativ 500 de tineri cu vârste între 14-24 de ani din tot județul Caraș-Severin, dar și delegații din alte județe din țară.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte este un eveniment organizat de Episcopia Caransebeșului, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin, Primăriei Municipiului Reșița, Primăriei Caransebeș și al Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.

 

Comentarii Facebook


Știri recente