Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului organizează în perioada 2-14 februarie înscrierea tinerilor voluntari pentru programele „Tabăra din Inima Satului” și „Tabăra din Inima Familiei”.
Condițiile de participare sunt următoarele:
• să aibă minimum 14 ani;
• să fie implicați în activități de tineret sau educație catehetică;
• să aibă experiență în desfășurarea activităților cu tineri și copii;
• să susțină ateliere în cadrul taberei;
Completarea formularului de înscriere nu garantează selecția, iar voluntarii vor fi aleși după data de 14 februarie 2025.
Formularul trebuie completat până în data de 14 februarie.
Taberele din Episcopia Caransebeșului
Proiectul TDIS (Tabăra din Inima Satului) este coordonat de pr. Mihai Ciucur și adună sute de tineri din județul Caraș-Severin, în cadrul unui program educațional și duhovnicesc integrat.
Taberele se desfășoară atât în mediul rural, cât și urban, și sunt organizate cu scopul de a îmbina activitățile duhovnicești și catehetice cu dezvoltare personală, educație și jocuri. Aproape 800 de copii și tineri au participat anul trecut, fiind susținuți de 120 de voluntari din rândul tinerilor din ATOR Banatul de Munte.
În 2024, conceptul de tabără TDIS a fost extins dincolo de Eparhia Caransebeșului, fiind implementat în eparhii din Mitropolia Olteniei, cu sprijinul Preasfințitului Părinte Lucian. Primele tabere TDIS au fost organizate în Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului și Strehaiei și Episcopia Slatinei și Romanaților.
Această extindere la nivel național întărește ideea că taberele TDIS reprezintă un instrument eficient în pastorația și educația tinerilor din parohiile țării.
Citește și: Banatul Montan și Basarabia de Sud colaborează pentru organizarea ITO Cahul 2025
Foto credit: Tabăra din inima Satului / Facebook