Episcopia Caransebeșului | Binecuvântare de lucrări în Parohia Var

Episcopul Caransebeșului a binecuvântat în data de 11 iunie 2017 lucrările efectuate la biserica Parohiei Var, Protopopiatul Caransebeș. Cu acest prilej, Părintele Episcop a dat lăcașului de cult și un al doilea hram, Duminica Tuturor Sfinților.

În cadrul evenimentului, Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat și un monument ridicat în memoria eroilor din primul și al doilea război mondial, amplasat în fața bisericii. La slujbă au fost prezenți foarte mulți credincioși, copii îmbrăcați în costume populare, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a felicit atât preotul paroh, cât și întreaga comunitate de credincioși pentru implicarea în viața parohiei, informează Diac. Pavel Canea și Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei.

Îl rugăm pe Dumnezeu ca pentru rugăciunile tuturor sfinților să binecuvinteze pe toți ctitorii și binefăcătorii bisericii din Var, pe preotul paroh și pe toți cei care astăzi au lăsat grija cea lumească și au venit la ceas de seară pentru a participa și a intra în sfântul altar cu ocazia sfințirii bisericii din această localitate, a spus Preasfințitul Părinte Lucian.

Cu ocazia resfințirii, pentru implicarea în lucrarea pastoral-misionară a parohiei, părintele Petru Trainoschi, parohul bisericii, a fost hirotesit iconom stafrovor. De asemenea, tuturor celor care au fost alături de păstorul lor și l-au ajutat la amenajarea bisericii, ierarhul le-a oferit Diploma de excelență Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.


Situată pe Valea  Bistrei, Parohia Var este una din comunităţile ortodoxe din Episcopia Caransebeşului cu tradiţii şi obiceiuri păstrate din străbuni. Biserica din Parohia Var a fost construită în anul 1824 și a fost sfințită de Vasile Lăzărescu, Episcopul Caransebeșului, în data de 31 iulie, 1938.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente