Eparhia Romanului și Bacăului a desfășurat un proiect de îngrijiri la domiciliu în colaborare cu Crucea Roșie

Eparhia Romanului și Bacăului și Crucea Roșie au anunțat joi încheierea proiectului social-comunitar „Demnitate pentru bunicii noștri”, în cursul unei întruniri desfășurate la sediu Prefecturii Bacău.

Delegatul Părintelui Arhiepiscop Ioachim a fost Pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul Social-filantropic și misionar și președinte al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.

Părintele consilier, care este și membru în comitetul de conducere al Societății Naționale de Cruce Roșie – filiala Bacău, a transmis un cuvânt de binecuvântare și de apreciere al ierarhului pentru implicarea angajaților și voluntarilor de la Crucea Roșie.

Totodată Părintele Ilarion Mâță a subliniat importanța serviciilor de îngrijire la domiciliu, rolul colaborării dintre organizațiile eparhiei și Crucea Roșie în oferirea de servicii sociale performante, cât și nevoia de sprijin pentru comunitățile foarte vulnerabile din județul Bacău.

Proiectul a oferit servicii integrate de îngrijire la domiciliu pentru 161 de persoane vârstnice cu domiciliul în Bacău și în comunele Colonești, Corbasca și Traian, dintre care 60% și-au depășit situația de vulnerabilitate ca urmare a sprijinului primit.

Pe lângă serviciile de îngrijire medicală, au fost acordate și servicii de recuperare și reabilitare (psihoterapie, psihopedagogie, logopedie etc), servicii de consiliere socială, juridică și de informare.

Sectorul Social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, prin Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”, a încheiat un protocol de colaborare cu Societatea Națională de Cruce Roșie – filiala Bacău, care a fost aplicantul principal al acestui proiect.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente

Un nou protopop la Bălţi: Pr. Dorian Revenco

Părintele Dorian Revenco este noul protopop de Bălţi. Clericul a fost prezentat de PS Antonie în noua demnitate, marţi, cu ocazia organizării conferinţei pastoral-misionare „Cimitirul – spaţiu de cugetare la viaţa veşnică”. Evenimentul a avut…