Eparhia care „Prețuiește viața, prețuiește natura” a plantat anul trecut 25.000 molizi

Prin parteneriatul dezvoltat cu Direcţia Silvică Bacău, Eparhia Romanului și Bacăului a dezvoltat încă din 2017 Programul „Prețuiește viața, prețuiește natura”.

Anul trecut Arhiepiscopia a distribuit 25.000 puieți de molid care au fost plantați în cele șase protopopiate, astfel: Bacău – 3.000, Roman – 5.500, Onești – 5.000, Moinești – 7.500, Sascut- 2.500, Buhuși – 1.500.

„Direcţia Silvică Bacău a acordat, sub formă de sponsorizare, un număr de 25.000 puieți de molid care au fost folosiți atât pentru completarea lucrărilor executate în anii anteriori, cât și pentru împădurirea unor terenuri degradate, lipsite sau ocupate parțial de vegetație forestieră”, a declarat pentru Agenția de știri Basilica Arhim. Serafim Huzdup, Consilier eparhial şi responsabil al sectorului silvic.

Plantare de molizi în zona Dealul Păltiniș, Comuna Poduri. ©Protoieria Moinești

Puieții au fost plantați pe terenuri despădurite ce aparțin fondului forestier privat și pe terenuri ale unităților de cult. În proiect au fost implicați atât preoții, cât și credincioși, elevi, cadre didactice, voluntari coordonați de personal de specialitate.

Arhiepiscopul Ioachim a fost prezent la unele acțiuni de împădurire. Ierarhul a atras atenția în repetate rânduri că natura care este un dar de la Dumnezeu trebuie folosit în mod responsabil.

„Mulțumim domnului Ciprian Dragoș Pahonțu, Directorul General al Regiei Naționale a Pădurilor, pentru generozitatea și sprijinul acordat pentru derularea în bune condiții a acestui program și avem speranța că astfel de acțiuni se vor înmulți pentru ca natura, acest bun sacru, să fie folosit responsabil, ca pe un dar al lui Dumnezeu”, spunea IPS Ioachim în aprilie.

IPS Ioachim plantând un molid. ©Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Grija pentru natură

Și în anul 2017, în cadrul aceleiași campanii, au fost plantați 20.000 molizi.

Preocupările ecologice ale chiriarhului și preoților din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului nu se rezumă doar la împădurirea Eparhiei.

Frecvent au loc acțiuni de ecologizare în care sunt implicați elevi și tineri voluntari, așa cum este programul „Hârja – colț de rai. Nouă ne pasă de natură!”.

Foto credit: Protoieria Moinești

Comentarii Facebook


Știri recente