Arhiepiscopia Alba Iuliei raportează acțiuni filantropice în valoare de 117.365 lei derulate în luna iunie în beneficiul unor persoane și comunități afectate de crize și suferințe neașteptate.
În urma incidentelor de poluare produse la Salina Praid, care au afectat grav calitatea apei potabile în zona orașului Târnăveni, Arhiepiscopia Alba Iuliei a distribuit 40 de tone de apă potabilă către cetățeni, valoarea totală a acestui demers ridicându-se la 31.200 lei.
Primul transport, în valoare de 16.200 lei, a fost asigurat de Protopopiatul Reghin, iar cel de-al doilea transport, totalizând 20 de tone, a fost organizat prin eforturile cumulate ale Protopopiatului Alba Iulia (10.000 lei) și Protopopiatului Câmpeni (5.000 lei), detaliază Biroul de Presă al Eparhiei.
De asemenea, în semn de compasiune și solidaritate cu semenii aflați în suferință, în cadrul Arhiepiscopiei s-au organizat colecte speciale pentru sprijinirea a două familii confruntate cu dificultăți grave de ordin material și medical.
Prin implicarea credincioșilor și a preoților, Protopopiatul Reghin a reușit să strângă suma de 75.000 lei, iar Protopopiatul Blaj a contribuit cu 11.165 lei, oferind astfel o rază de speranță și sprijin concret acestor familii greu încercate.
Arhiepiscopia Alba Iuliei transmite mulțumiri și binecuvântări tuturor clericilor și credincioșilor care s-au implicat cu generozitate și dăruire, mărturisind prin fapte concrete iubirea creștină și spiritul Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei






