Elogiu familiilor numeroase: Un bursier Pro Vita Iași parcurge sute de kilometri, ca să se pregătească pentru Medicină

Pro Vita Iași continuă să prezinte personalitățile și visele tinerilor proveniți din familii numeroase pe care îi sprijină cu burse sociale pe parcursul anului școlar. Unul dintre ei, Iustin, are șapte frați și parcurge sute de kilometri ca să se pregătească pentru Medicină.

Născut la Soci, comuna Borca, județul Neamț, el își descrie familia ca fiind cel mai frumos dar primit de la Dumnezeu.

„Părinții au ales să mă numească în cinstea duhovnicului Iustin Pârvu. Port acest nume cu bucurie și cu recunoștință. Familia mea stă la baza a tot ce sunt eu. Aici am învățat tot ce știu acum, să am răbdare, să muncesc, să ajut oamenii”, spune tânărul.

„Tata este idealul, modelul meu. Mama… mama este atât de blândă! De când eram mai mici, nu ne certa, iar dacă făceam vreo poznă, la ea ne era scăparea.”

Cuvintele lui Iustin se constituie într-un adevărat elogiu adus familiilor numeroase și valorilor pe care se bazează ele.

„De la fiecare dintre frați am de învățat și fiecare este special în felul său. Emanuel, fratele mai mare, un băiat perseverent și muncitor, este cel care ne ghidează și pe noi, cei din urmă”, spune Iustin.

„Urmează Rafael, lângă el nu ai cum să fii trist. Anastasia cred că este cea mai harnică din familie, e mâna dreaptă a mamei. Ioil este curiosul dintre noi. Urmează fetele mai mici, care ne înseninează casa.”

„Ecaterina este aurul lui tata, caracteristică ce vine nu doar din părul ei blond, dar și din sclipirea deosebită. Elisabeta, deși are doar zece ani, a devenit atât de atentă și matură, trecând peste o perioadă mai grea, cu probleme de sănătate. Casiana e cea mai jucăușă și ne bucură cu zâmbetul ei”, povestește Iustin.

Se pregătește să-și împlinească visul: Medicina

În această perioadă, Iustin se pregătește pentru admiterea la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. În fiecare vineri merge la Târgu Neamț, iar în fiecare sâmbătă, la Iași și la Piatra Neamț pentru ore suplimentare, teste sau pregătiri. Parcurge sute de kilometri, întregul an educațional, pentru că știe că astfel se apropie de împlinirea visului.

„Am avut întotdeauna gândul că vreau să devin medic, că acesta este drumul meu. Deși au apărut alte opțiuni de-a lungul timpului, jandarmerie sau aviație, toate n-au ținut prea mult. În schimb, medicina a rămas întotdeauna în mintea și inima mea. Voi munci să ajung un doctor bun, pentru că îmi doresc să văd oamenii zâmbind din nou, după multe dureri și suferințe”, mărturisește Iustin.

Pro Vita Iași, departamentul pro-viață al Arhiepiscopiei Iașilor, are în evidență 203 familii numeroase din eparhie, pe care le sprijină în cadrul Programului „Sf. Stelian”.

Pe lângă sprijinul oferit mamelor și familiilor, Pro Vita Iași are un program de burse sociale pentru 100 de copii cu rezultate bune la învățătură proveniți din aceste familii.

Pentru a strânge fondurile necesare, Pro Vita Iași promovează poveștile de viață și mărturiile acestor copii și tineri atât online, pe site-urile Pro Vita Iași și Doxologia, cât și fizic, în spații precum Ateneul Național din Iași sau Colegiul Sfântul Nicolae.

Bursele au valoare lunară de 300 de lei, iar programul include consiliere vocațională și numeroase alte activități recreative și de educație informală pentru acești copii.

Donează online aici.

Vezi și:

Foto credit: Pro Vita Iași

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente