În prezența părinților, rudelor și prietenilor, 1290 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina au depus vineri jurământul militar. Evenimentul a început cu slujbă de binecuvântare oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Tinerii au depus jurământul militar în prezența a numeroase oficialități centrale și locale. După scurte alocuțiuni rostite de reprezentanţi ai oficialităților, absolvenții au defilat prin fața tribunei oficiale, dar și a părinților, rudelor și prietenilor.
PS Timotei a rostit la acest eveniment un cuvânt de binecuvântare şi a apreciat ca nefiind întâmplătoare depunerea jurământului în ziua pomenirii Sfinţilor 40 de Mucenici.
Ierarhul le-a recomandat tinerilor că pot învăţa de la sfinţii cinstiţi vineri „dragostea pentru Dumnezeu şi dorinţa de a fi împreună cu El printr-o jertfă adusă Lui, bucuria de a fi lângă Domnul pe Care L-au iubit şi L-au slujit”.
Tot în acest context, Părintele Episcop a declarat pentru Trinitas Tv că „dragostea de Dumnezeu şi dragostea de oameni sunt cele mai importante coordonate pe care ar trebui să le aibă în vedere” aceşti elevi care au depus jurământul militar.
La final, ierarhul a vizitat capela din incinta școlii, loc unde elevii vin să se roage și să participe la slujbele oficiate aici cu prilejul diferitelor sărbători religioase din cursul anului.
Școala de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina pregătește agenți de poliție de 50 ani. În mod obișnuit, cursurile pentru agenții de poliție durează doi ani, însă din cauza deficitului de personal la Ministerul Afacerilor Interne, perioada s-a micșorat la nouă luni.
Foto Credit: Trinitas Tv