Elevii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat au fost premiați duminică de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la finalul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului”.
Cele nouă eleve din județele Cluj și Bistrița-Năsăud au primit de la Înaltpreasfinția Sa o diplomă de apreciere și un premiu în valoare de 1000 de lei, se arată pe site-ul Mitropoliei Clujului.
Judeţul Cluj este pe primul loc la nivel național în ceea ce privește rata de promovare a examenului de Bacalaureat, cu un procent de 90,3 %, în timp ce Bistrița-Năsăud a înregistrat 86,3 %, informează Ministerul Educației.
De altfel, cele două județe ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului au cei mai mulți elevi cu media zece la Bacalaureat, alături de alte două sectoare ale Municipiului București, potrivit sursei citate.
Foto credit: Facebook / Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului