Schitul Brătășești, aflat în Brătești, comuna Albeștii de Argeș, pe drumul spre Transfăgărăşan, este în plin proces de reînviere. Duminică a avut loc ceremonia de instalare și decernarea distincției „Crucea Basarabă” pentru egumena Efrema Drăghici.
După o istorie zbuciumată care merge până spre anul 1735, schitul de maici părăsit între 1914-1924, transformat în 1957 în mănăstire de călugări și din nou părăsit în urma decretului din 1959, a fost reînființat abia în 1997.
De la reactivare, a fost metoc al Mănăstirii Robaia care trimetea prin rotație călugărițe acolo. Obștea devine stabilă odată cu terminarea reparațiilor și construirea unui corp de chilii. Din 2016 este așezământ monahal de sine stătător, iar duminică, 03 mai 2020, a fost instalată în mod oficial stareța Efrema Drăghici.
Ceremonia a fost oficiată de IPS Calinic în Duminica Mironosițelor, în chip simbolic, pentru a scoate în evidență implicarea și devotamentul monahiilor de la schit, notează Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
„Este o mare binecuvântare pentru micuța noatră obște”, a spus egumena distinsă cu „Crucea Basarabă” potrivit Trinitas TV.
În urma vizitei efectuate, ierarhul a apreciat lucrările de la schit și, în mod special, livada mănăstirii. „Parcă e un paradis”, a spus Arhiepiscopul Calinic.
În curând va fi așezată și noua catapeteasmă a bisericii, a amintit ierarhul la finalul slujbei.
Așezată la poalele unui deal împădurit, mănăstirea are ea însăși o curte plină cu copaci și înmiresmată de flori. În incinta așezământului se află și cimitirul cătunului Florinei din satul Brătești.
Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului