Efortul de 500 de ani pentru conservarea unei icoane din Argeș a fost celebrat printr-un simpozion aniversar

,,Icoana – fereastră către Dumnezeu” a fost simpozionul organizat de Primăria din Domnești, Argeș, pentru a cinsti 500 de ani de existență a icoanei ,,Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului cu Pruncul” care se găsește expusă în muzeul comunei.

Evenimentul s-a desfășurat în Sala Bibliotecii Publice din localitate și a avut ca invitați pe Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului pe Dan Manu, președintele CJ Argeș și alte personalități, informează site-ul eparhial.

În cadrul lucrărilor a fost evidențiat efortul depus în timp de locuitorii comunei pentru păstrarea și punerea în valoare a acestei opere de artă care face parte din tezaurul național bisericesc.

După manifestare cei prezenți au asistat la o slujbă de resfințire a icoanelor care alcătuiesc expoziția din cadrul muzeului comunal, iar un grup de elevi de la Liceul din Domnești a prezentat un program artistic.

Icoana „Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului cu Pruncul” a fost realizată în perioada 1517-1519.

Această capodoperă este reprezentativă pentru începutul secolului al XVI-lea, când se poate vorbi despre o cristalizare a artei icoanelor în Țara Românească.

Foto credit: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Comentarii Facebook


Știri recente