Efectele migraţiei asupra familiei vor fi discutate în conferinţă la Iaşi

În cadrul conferinței naționale „Familia în Societatea Contemporană”, organizată sâmbătă la Palatul Culturii din Iaşi, va fi discutat un fenomen îngrijorător și de maximă actualitate, și anume cel al migrației.

„Vom analiza efectele migrației părinților în străinătate asupra copiilor rămași acasă și asupra structurii familiei în ansamblul ei”, a declarat pentru Radio Iaşi Roxana Necula, președintele Sucursalei Teritoriale Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR).

Ultimele statistici cu privire la acest subiect nu sunt pozitive.

„Este important de menționat faptul că ultimul raport din anul 2018 prezentat de către ANPDCA (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție) arată faptul că numărul copiilor care au unul sau ambii părinți aflați în străinătate a ajuns la 92.027”.

„Analizând ultimele date, observăm că din totalul acesta, 65% au unul dintre părinți plecat la muncă în străinătate, 16% au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, iar 14% provin din familii monoparentale și au unicul părinte plecat la muncă în străinătate”, a evidenţiat Roxana Necula.

Conferinţa face parte din strategia de implicare a asistenților sociali, psihologi, sociologi, cadre didactice universitare, personal care desfășoară activități în domeniul social din toată țara în perfecţionarea serviciilor de asistență psiho-socială oferite familiei.

Foto credit: Public domain

Comentarii Facebook


Știri recente