Editura Basilica: Capodopere ale artei metalelor prețioase din România

În Colecția „Patrimoniu Eclesial” a Editurii Basilica a apărut lucrarea „Capodopere ale artei metalelor prețioase din România” realizată de Victor Simion.

„Lucrarea de față nu și-a propus «o istorie» a acestui meșteșug artistic, ci doar o selecție dintre multele valori artistice care s-au creat și s-au aflat în Sfintele Altare ale lăcașelor de cult (îndeosebi mănăstirești), unde au fost dăruite de generoși ctitori sau donatori”, a precizat autorul în Precuvântare.

Lucrarea prezintă în imagini și text numeroase obiecte de artă a metalelor prețioase din România.

„Biserica este tezaurizatoarea a mai bine de 60% din valorile de artă veche a României, valori pe care a reușit, nu fără sacrificii și riscuri, să le ocrotească de relele trecutului. Este și acesta unul din motivele pentru care se cuvine să săvârșim un gest de respect față de aceste valori și față de cei ce le-au ocrotit vreme de veacuri și să le (re)aducem la cunoștința contemporanilor prin astfel de scrieri”, a continuat Victor Simion.


Lucrarea poate fi cumpărată de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Magazinul Daruri pentru pelerini (Piaţa Gării de Nord, nr. 1-3, ieşire Calea Griviţei), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1).

De asemenea, lucrarea poate fi vizualizată pe site-ul www.colportaj.ro şi poate fi comandată la adresele: [email protected][email protected] sau la numărul de telefon 0737. 145. 184.

Mai multe apariții editoriale AICI.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente
13 ani de Mitropolie

În imagini: 13 ani de Mitropolie celebrați liturgic la Cluj

Opt ierarhi au celebrat liturgic de Buna Vestire aniversarea a 13 ani de la înființarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Împreună cu Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și…