Duminica Vameșului și Fariseului

Creștinii Ortodocși se vor afla începând cu Duminica Vameșului și Fariseului în perioada liturgică a Triodului care ține de la Duminica Vameșului și Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni.

Din perioada pregătitoare pentru Postul Mare fac parte săptămânile încununate de Duminica Vameșului și Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Lăsatului de carne și a Lăsatului de brânză.

Postul propriu zis este format din săptămânile ce cuprind Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfântului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Maria Egipteanca și Duminica Floriilor.

În cele ce urmează vă prezentăm un fragment, referitor la Duminica Vameșului și Fariseului, din volumul Triodul explicat – mistagogia timpului liturgic, semnat de Makarios Simonopetritul, Ed. III, trad. Diac. Ioan. I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2008:

În plan liturgic, ca și în ce privește postul, perioada pregătitoare per­mite adoptarea în mod treptat și delicat a rânduielii proprii slujbelor Pos­tului Mare. Astfel, această primă duminică ce marchează deschiderea Triodului n-are decât câteva particularități. Este comparabilă cu prazni­cele plasate într-o duminică din ciclul liturgic fix pentru a le solemniza mai mult, cum sunt Duminica Părinților Sinodului VII Ecumenic (între 13 și 20 octombrie), cele două Duminici ale strămoșilor lui Hristos (între 11 și 18 și 18 și 25 decembrie); Duminica de după Naștere (între 26 și 31 de­cembrie) și Duminica Părinților celor șapte Sinoade Ecumenice (între 13 și 20 iulie). Le este însă ușor inferioară, fiindcă nu cuprinde lecturi din Vechiul Testament la Vecernie, nici tropar propriu (dovadă a instituirii ei destul de recente) și nu are sedelne proprii la stihologia Psaltirii de la Utrenie. Slujba învierii rămâne, așadar, dominantă. Slujba sfântului zilei e transferată la Pavecernița vinerii anterioare, fiind înlocuită de oficiulTriodului; în ordinea ierarhică, acesta corespunde, așadar, celui al unui sfânt cu „Slavă” la stihirile de la Vecernie și Utrenie, stihiri proprii la Laude și doxologia mare, când cade într-o duminică. Singura particulari­tate notabilă în planul rubricilor e introducerea la Utrenie după Psalmul 50 a idiomelei „Ușile pocăinței…” și a două tropare legate de ea. Canonul Triodului se adaugă în 6 tropare canoanelor Octoihului, ca și canonul unui sfânt obișnuit, iar la oda a 6-a se începe lectura sinaxarului lui Nichifor Calist Xanthopol ce va continua în toate duminicile și sărbătorile Triodului.

Înainte de a da tâlcuirea parabolei vameșului și fariseului și de a o aplica Triodului, Sinaxarul face o rapidă istorie a Triodului evocând semnificația sa de condensare și recapitulare duhovnicească a istoriei mântuirii. Ca și ceva mai târziu Simeon al Tesalonicului, Nichifor distinge cele trei prăznuiri ale Duminicilor Vameșului, Fiului Risipitor și Lăsatului de carne, de Duminica Lăsatului de brânză care marchează in­trarea în Postul Mare. Aceste trei prăznuiri sunt o „pregătire în vederea luptelor duhovnicești ale Postului Mare”, în timpul căruia fiecare trebuie să fie asemenea unui general care-și așează trupele, observă inamicul și meditează dinainte asupra armelor pe care le va folosi în „războiul du­hovnicesc”. Primele arme ale virtuții fiind smerenia și căința, a fost po­trivit ca Părinții să instituie aceste două săptămâni ale primei părți ale perioadei pregătitoare ca să nu riscăm, în lipsa acestor arme, să fim biruiți încă de la intrarea în post. Pentru a intra bine înarmat, credinciosul tre­buie să se exercite încă de la deschiderea perioadei Triodului în cea dintâi dintre virtuți: smerenia, și să se recunoască în vameș, să-i imite sme­renia fugind însă de păcatul său, și să imite virtuțile fariseului fugind însă de mândria lui. Sau, mai degrabă, trebuie ca postul și asceza practicate în timpul Postului Mare să devină un mijloc de a smeri sufletul prin smerirea și ostenirea trupului.

Imnografia acestei zile nu îndeamnă numai la smerenie, ci și la toate celelalte aspecte ale vieții duhovnicești pe care le implică această para­bolă: străpungerea inimii, necesitatea rugăciunii stăruitoare și fierbinți și imperativul de a ne feri să judecăm pe aproapele etc.

„In rugăciune să cădem la Dumnezeul nostru cu lacrimi și suspine fierbinți, urmând smereniei vameșului, celei făcătoare de înălțime (Duminica Vameșului și Fariseului, Utreniea, oda canonului7, tropar 4).

Săptămâna ce urmează Duminicii Vameșului și Fariseului se numește „Săptămâna vestirii” (Teodor Studitul, Cat chron.6 – PG 99, 167D), în ea dându-se o dispensă totală de la post, ca în timpul Săptămânii Luminate, a Cincizecimii și în timpul celor „douăspre­zece zile” dintre Nașterea și Arătarea Domnului. După typikon, în timpul acestei săptămâni — iar, după unii, chiar și în săptămâna următoare (Ioan cel Postitor – PG99, 1700 AB) — mâncăm în toate zilele, chiar și miercurea și vinerea, brânză și ouă în mănăstiri și carne în lume (Tipicul Sf. Sava p. 61,). (…) Suspen­darea postului se înscrie acum în ciclul pregătirii treptate în vederea intră­rii în Postul Mare: ea îngăduie atleților să-și înmagazineze forțele pentru luptă și să resimtă astfel în ei înșiși, în mod mai limpede, fiecare din eta­pele pe care le va străbate spre cele cinci zile de post ale fiecăreia din cele șase săptămâni ale Postului Mare propriu-zis. Pe de altă parte, această săptămână corespunde simetric Săptămânii Luminate, în care se dă de asemenea dispensă de post, astfel că aceste două săptămâni încadrează ca două borne acest ciclu de purificare și reproducere anuală a experienței baptismale, făcând să iasă încă și mai mult în evidență unitatea lui. Postul Mare apare, prin urmare, net deosebit de celelalte posturi de peste an, sau, mai degrabă, drept recapitularea și condensarea lor.

Referitor la această Duminică în sinaxarul din Triod se spune:

„Cea dintâi dintre aceste sărbători ne înfățișează pilda Vameșului și a Fariseului. Această săptămână se mai numește și vesti­toare. În adevăr, după cum cei care vor să meargă la război sunt vestiți mai dinainte de generali despre timpul când va începe lupta, ca să-și curățească și să-și ascută săbiile, ca să-și cerceteze bine toate celelalte arme, ca să îndepărteze orice piedică, spre a se arun­ca cu râvnă în luptă și spre a-și lua cele de trebuință; de multe ori, înainte de luptă, li se țin ostașilor cuvântări, li se spun povestiri și pilde ca să înflăcăreze sufletele lor și să îndepărteze de la ei lenea, trândăvia, frica și orice altă primejdie; tot astfel și Sfinții Părinți vestesc mai dinainte, ca printr-o trâmbiță, lupta ce o vom da prin post îm­potriva diavolului, spre a curăți păcatul care a pus stăpânire mai dinainte pe sufletele noastre și care s-a prefăcut în venin din pri­cina timpului îndelungat de când ne stăpâ­nește; mai mult încă, să ne sârguim să dobândim faptele bune pe care nu le avem și, întrarmându-ne cum se cuvine, să mergem pregătiți spre nevoințele postului. Așadar, pentru că cea dintâi armă pentru dobândirea virtuții este pocăința și smere­nia, iar cea mai mare piedică, mândria sau îngâmfarea, Sfinții Părinți ne înfățișează în cea dintâi sărbătoare a Triodului această pildă vrednică de credință din dumnezeiasca Evanghelie. Prin fariseu ne îndeamnă să ne ferim de păcatul mândriei sau al îngâmfării; iar prin vameș ne îndeamnă să ne însușim smerenia și pocăința, virtuți potrivnice aces­tui păcat. Cel dintâi și cel mai rău dintre păcate este mândria sau îngâmfarea. Din pricina mândriei a căzut diavolul din cer; mai înainte era și se numea luceafăr lumi­nos; din pricina ei este și se numește întuneric. Tot din pricina acestui păcat a fost alungat și Adam, începătorul neamului omenesc, din desfătarea raiului. Prin această pildă ne îndeamnă Sfinții Părinți să nu ne mândrim cu faptele noastre bune, să nu defăimăm pe aproapele, ci să fim tot­deauna smeriți. Căci Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. Și este mai bine ca să se întoarcă cel păcătos decât să se mândrească cel care face fapte bune. Vă spun vouă, zice Domnul, că s-a coborât vameșul mai îndreptat decât fari­seul. Așadar pilda aceasta ne arată că nimeni nu trebuie să se mândrească, chiar dacă face fapte bune; dimpotrivă, să se smerească și să se roage din suflet lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi căzut în cele mai mari păcate. Făcând așa, nu este departe de mântuire.

Vameș este omul care ia de la ocârmuire dreptul de a lua vamă; el cumpără acest drept cu multă nedreptate și pentru aceea ia de la oameni vamă mai mare decât se cuvine. Fariseu este omul care se socotește desă­vârșit în toate, depășind pe ceilalți oameni prin știința sa. Saducheul, care-și are numele de la un oarecare Sadochic, este omul care se crede drept, căci sedec înseamnă dreptate. La evrei erau trei secte: eseienii, fariseii și saducheii; aceștia din urmă nu credeau în înviere, în îngeri și în Duhul Sfânt.