Duminica Vameșului și a Fariseului la Paraclisul Catedralei episcopale din Severin

Biserica Ortodoxă serbează anul acesta, pe 9 februarie, începutul Triodului cu Duminica Vameșului și a Fariseului și Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului.

În municipiul Drobeta Turnu Severin, la Paraclisul Catedralei episcopale Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Nicodim. Înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai sfântului lăcaș de închinare, Episcopul Severinului și Strehaiei s-a rugat alături de dreptslăvitorii creștini pentru binecuvântarea acestei noi perioade liturgice.

Răspunsurile stranei au fost date de grupul psaltic al Catedralei episcopale, alcătuit din câțiva membri ai corului Kinonia, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu.

Predica la Duminica a XXXIII-a după Rusalii a fost rostită, cu binecuvântarea Părintelui Episcop, de către preotul slujitor George Radu Trăilescu. Sfinția sa a pus la inima credincioșilor cuvintele Scripturii, împletite cu frumoasele învățături ale Sfinților Părinți referitoare la virtutea smereniei și la păcatul mândriei.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Nicodim le-a vorbit celor prezenți despre faptul că smerenia este una dintre porțile prin care omul poate intra în Împărăția cerurilor, Duminica Vameșului și a Fariseului fiind așezată la începutul perioadei Triodului, după pedagogia și înțelepciunea Părinților Bisericii. Prin acest fapt se face cunoscut omului că mai înainte de a da curs ostenelilor, nevoințelor și luptelor duhovnicești, trebuie să pună bun început prin asumarea unei smerite cugetări, bineplăcute lui Dumnezeu. Prin smerenie și conștientizarea stării de păcătoșenie, vameșul a plecat la casa sa mai împăcat sufletește decât fariseul care s-a umplut de slavă deșartă. Urmând celui dintâi, credinciosul trebuie să se ferească de a judeca pe semenul său, ci mai degrabă judecându-se pe sine, să afle milostivire de la Dumnezeu și luminare spre mântuirea sufletului, a mai spus Preasfinția Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente