Duminica Sfinților Români

Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să se sărbătorească Duminica Sfinților Români.

În această Duminică, în chip evlavios cinstim cu cântări de laudă și cereri duhovnicești pe toți Sfinții ierarhi, preoți și diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârșit mucenicește sau au mărturisit și apărat cu jertfelnicie credința cea dreaptă, neamul și țara. Chemăm în ajutorul nostru pe toți Sfinții Cuvioși și Cuvioase care prin rugăciune, post și lacrimi s-au nevoit, luând chip îngeresc și care, prin pilda vieții lor, hrănesc duhovnicește sufletele noastre. Cerem întărire în credință și răbdare de la toți Sfinții Martiri, care, prin sângele și pătimirile lor, au primit cununa sfințeniei. Ne într-armăm cu rugăciunile tuturor Sfinților români uciși de oștile păgâne sau ale altor asupritori. Ne întărim în lupta duhovnicească prin rugăciunile celor căzuți în amară robie sau ale celor jertfiți pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru credința străbună, Biserică și neam, din vechime și până în vremea prigoanei ateiste. Învățăm și mărturisim dreapta credință din lumina scrierilor Sfinților, care, luptând cu arma cuvântului, au apărat Evanghelia lui Hristos și Biserica Sa. Plecăm cu smerenie genunchii noștri și ne rugăm Sfinților odrăsliți de neamul nostru care au sporit în dragostea pentru Hristos Domnul, cu fapta, cu rugăciunea și cu virtutea creștină, și pe care Milostivul Dumnezeu i-a scris în cartea veșniciei.

„Multe biserici dreptmăritoare în decursul veacurilor au așezat în ceata sfinților și cinstesc după cuviință pe unii dintre fiii lor, care au bineplăcut înaintea lui Dumnezeu prin viețuirea în Hristos și prin mărturia dată despre aceasta, rânduind în același timp o zi de prăznuire pentru toți sfinții știuți și neștiuți, pe care Dumnezeu i-a înscris în cartea aleșilor Săi. Biserica Ortodoxă Română și-a cinstit după vrednicie pe toți fiii ei, sfinți plămădiți de evlavia neamului românesc din care au răsărit martiri, mărturisitori, apărători ai dreptei credințe și mari trăitori din rândurile credincioșilor, cuvioșilor, preoților și ierarhilor care dintotdeauna au strălucit în cununa Bisericii strămoșești, iar în cer sunt împodobiți cu slavă” (Actul sinodal din 20 iunie 1992)

Actul sinodal din 20 iunie 1992, unul dintre cele mai frumoase documente ale Bisericii noastre, spune că prin acest gest se arată „lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor”, amintind astfel vorbele mitropolitului Dosoftei, gest iarăși care ne leagă pe noi cei de azi de jertfa duhovnicească a înaintașilor. Din 1992, multe nume de sfinți români au mai intrat în sinaxare, și multe își așteaptă rândul.

În continuare, prezentăm predica Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu la Duminica Sfinților Români, publicată în volumul Predici apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2010, al cărui autor este.

Predică la Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinților români)

„Și Iisus le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni! Iar ei, îndată lăsându-și mrejele, au mers după El” (Matei 4, 19-20)

Iubiți credincioși,

Minunatele cântări pe care le auzim la slujbele Vecerniei și Utreniei din fiecare zi liturgică fac elogiul sau caracterizarea acelora care, prin gând și mai ales prin faptă, prin întreaga lor viață, au devenit următori ai Mântuitorului Iisus Hristos și care pot sluji drept pildă de urmat și pentru alții. Aceste cântări duhovnicești ne poartă cu gândul spre sfinții care reprezintă culmile desăvârșirii creștine, culmi din care se coboară către noi glasuri tainice, cu îndemnuri la o viețuire cu adevărat creștină, culmi de pe care se înalță rugăciuni pentru noi către tronul Tatălui ceresc. într-adevăr, prin viața și faptele lor, sfinții au pus în lumină adevărata frumusețe și strălucire a sufletului creștin, împodobit cu cele mai alese virtuți: credință, nădejde, dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Prin viața lor de rugăciune, prin felul în care au îndurat chinuri și suferințe pentru adevăr și dreptate, mergând uneori până la jertfa vieții, ei au urcat pe cele mai înalte trepte ale desăvârșirii, au devenit adevărate „temple ale Duhului Sfânt” (cf. I Cor. 6, 19).

Dacă cercetăm slujbele închinate sfinților, cuprinse în cele 12 cărți de cult numite „Mineie”, ori în cartea de aleasă lectură duhovnicească intitulată „Viețile Sfinților”, constatăm că majoritatea acestor sfinți au fost martirizați în primele veacuri creștine, mai cu seamă în Imperiul roman păgân de altădată, cu capitala la Roma, dar și în viitorul Imperiu bizantin creștin, cu capitala la Constantinopol, care cuprindea însă și câteva țări din Orientul Apropiat, ca Siria, Palestina și Egiptul, în care au trăit atâția cuvioși călugări cu viață aleasă. Cu timpul, pe măsură ce s-au format state și Biserici Ortodoxe „naționale”, fiecare dintre acestea și-a înscris – în diferite perioade istorice – în calendar sau sinaxar anumiți sfinți proprii sau „naționali”, care se bucură de o cinstire „locală” în cadrul Bisericii respective. Așa se face că și poporul român, care a cunoscut – prin strămoșii săi daco-romani – învățătura creștină chiar de la formarea sa ca popor în secolele II-IV, își are propriii săi sfinți. Unii dintre ei au fost introduși în sinaxarele noastre la date pe care nu le cunoaștem, poate curând după trecerea la cele veșnice a unora dintre ei. Alții au fost trecuți oficial în calendarele românești prin hotărâri sinodale și slujbe speciale între anii 1950-1955 și apoi în 1992, și în anii care au urmat. Au fost canonizați atunci, adică așezați în ceata sfinților, o seamă de ierarhi, călugări, preoți sau credincioși de neam român ori de alte neamuri care au trăit la noi și care, prin viața și lucrarea lor duhovnicească, misionară sau culturală, au contribuit la sporirea patrimoniului spiritual sau cultural al românilor.

Au fost canonizați un număr de martiri daco-romani, care au pătimit mai cu seamă în cursul persecuției împăratului Dioclețian, în jurul anului 300; câțiva episcopi de la Tomis (Constanța de azi), sau din alte regiuni în care trăiau daco-romani, care s-au remarcat prin lucrările lor teologice de apărare a dreptei credințe și prin râvna lor misionară; apoi un număr însemnat de cuvioși călugări și călugărițe din mănăstirile din Țara Românească, Moldova și Transilvania, care au rămas în amintirea credincioșilor din zonele geografice respective, ca Nicodim de la Tismana, Daniil Sihastrul sau Teodora de la Sihla; câțiva ierarhi cu viață aleasă și cu o bogată activitate culturală, cum au fost mitropolitul Antim Ivireanul și Grigorie Dascălul ai Țării Românești, Varlaam și Dosoftei ai Moldovei sau episcopul Calinic de la Râmnic; doi ierarhi ardeleni care au îndurat mari suferințe în lupta pe care au purtat-o împotriva acțiunilor desfășurate de anumiți dregători urmărind calvinizarea și înstrăinarea românilor ardeleni; apoi, călugării Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, preoții Moise Măcinic și Ioan din Galeș, precum și credinciosul Oprea din Săliște, toți din Ardeal, care s-au împotrivit fățiș uniației, în secolul al XVIII-lea și, în sfârșit, mari domnitori români, Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu, ctitori de biserici și ocrotitori ai Bisericii ortodoxe de pretutindeni, ultimul fiind chiar martirizat de turci, dar și Neagoe Basarab.

Dar pe lângă acești sfinți daco-romani și români, cunoscuți cu numele, aproximativ o sută la număr, și care au zile speciale de cinstire în cursul anului bisericesc, mai există și un număr impresionant de mucenici și mărturisitori de neam român, necunoscuți cu numele. Din aceste motive, în 1992, la 20 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât să se instituie o zi specială pentru pomenirea lor, sub numele de „Duminica Sfinților Români”, care se va prăznui în fiecare an în a doua Duminică după Pogorârea Sfântului Duh (prima fiind „a Tuturor Sfinților”). în această Duminică sunt cinstiți:

– „Sfinții ierarhi, preoți și diaconi care s-au săvârșit mucenicește și au mărturisit și au apărat cu jertfelnicie credința ortodoxă, neamul și țara noastră”, dar și credincioșii care au primit cununa sfințeniei „prin patimile și sângele lor”;

– „Sfinții cuvioși și cuvioase care s-au săvârșit trăind deplin viața călugărească și care, prin pilda vieții lor și prin rugăciune, au hrănit duhovnicește pe toți credincioșii”;

– „Sfinții români uciși de oștile păgâne sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum și cei care au căzut în luptă cu aceștia, sau în amară robie pentru credință, Biserică și neam”;

– „Și toți ceilalți, sfinți creștini ortodocși români din toate timpurile și de pretutindeni, știuți și neștiuți, care au sporit în dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugăciunii și a virtuților creștine, pe care Dumnezeu i-a înscris în Cartea Vieții”.

Iubiți credincioși,

Din această simplă înșirare a „sfinților” care sunt cinstiți de credincioșii români în a doua Duminică după Rusalii, ne dăm seama că este vorba atât de „eroii credinței”: ierarhi, călugări și călugărițe, preoți și diaconi, deci slujitori ai Bisericii, cât și de „eroii neamului”: ostași care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea pământului strămoșesc, dar și clerici și mireni care au murit în închisori și în deportare, în perioada regimului comunist, ca și frați ai noștri din Basarabia și din Bucovina, care au îndurat aceleași suferințe din partea regimului sovietic ateu, alături de atâtea popoare subjugate și oprimate. Fără îndoială că mulți dintre înaintașii noștri s-au numărat printre acești „eroi ai credinței și ai neamului”, care au urmat lui Hristos, întocmai ca Apostolii pomeniți în pericopa evanghelică de astăzi. Din aceste motive, avem o sfântă îndatorire: de a-i cinsti după cuviință, ca pe niște vrednici fii ai Bisericii și ai poporului dreptcredincios, și a păstra neîncetat legătura cu ei prin rugăciune.

Avem însă și îndatorirea de a le urma pilda vieții, de dăruire pentru Biserică și neam, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au săvârșit viața și urmați-le credința” (Evr. 13, 7).

Comentarii Facebook


Știri recente