Duminica Sfintei Cruci | Pelerinaj anual organizat în localitatea germană Limburg

Ortodocșii din mijlocul și vestul Germaniei s-au reîntâlnit în 19 martie 2017 cu prilejul pelerinajului organizat la Limburg în Duminica Sfintei Cruci. În catedrala episcopală catolică din localitate membrii diferitelor comunităţi parohiale participă în fiecare an la slujba ortodoxă oficiată, după cum ne-a transmis Pr. Mircea Deac de la Parohia Sf. Bartolomeu – Frankfurt am Main.

Anul acesta, părintele Johannes Nothhaas de la Parohia Ortodoxă Germană din Mainz a organizat și invitat celelalte parohii surori să participe la pelerinajul anual de la Limburg. La acest pelerinaj ortodocșii se adună cu mare evlavie şi pentru faptul că au posibilitatea de a cinsti un fragment din Lemnul Sfintei Cruci. Episcopia Catolică de Limburg pune la dispoziţia comunităților ortodoxe în fiecare an Catedrala Episcopală și  Sfânta Cruce pentru acest eveniment.

Pelerinajul a început la ora 14:00 și s-a încheiat la ora 16:00. La această ediţie participanții au fost numeroși și au fost conduși la Limburg de preoții comunităților românești, rusești, sârbești, grecești, georgiene, antiohiene și germane.

Din partea Mitropoliei Ortodoxe Române s-au implicat mai multe parohii în organizarea acestui pelerinaj, iar din sobor au făcut parte mai mulţi preoţi şi diaconi slujitori la aceste parohii.

Răspunsurile la strană au fost date de corul parohiei germane de la Mainz, a parohiei rusești de la Frankfurt și de corurile parohiilor românești de la Offenbach și Frankfurt.

Comentarii Facebook


Știri recente