Duminica Sfintei Cruci în Episcopia Tulcii

În Duminica a III-a a Sf. Post (a Sf. Cruci) mănăstirea Cerbu din protopopiatul Babadag și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit în sobor de preoți și diaconi slujba Sfintei Liturghii arhierești și a parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii acestui Sfânt Locaș, după cum aflăm de la Alexandru Chituță.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a tâlcuit celor prezenți în număr mare la slujbă înțelesurile cuvântului „Cruce” îndemnând pe toți la purtarea cu vrednicie a crucii pe drumul acestei vieți.

Să ne fie dragă tuturor Crucea Domnului cea împătrit luminată. Să o purtăm la piept dar și în suflet și în inimă. Să ne închinăm ei și să ne străduim să o avem folositoare, armă de biruință împotriva vrăjmașilor văzuți și nevăzuți” a spus Preasfinția Sa.

Mănăstirea Cerbu cu hramul Sf. Cruce așezată într-un loc pitoresc are în lucru complexul intitulat „Drumul Crucii” și desfășoară în același timp o fructuasă activitate filantropică în zonă.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…