Duminica Sf. Ioan Scărarul în Parohia sibiană Buna Vestire

ÎPS Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a fost prezent astăzi în mijlocul credincioșilor sibieni din Parohia „Buna Vestire”. Înaltpreasfinția Sa a slujit Sfânta Liturghie și a ținut cuvântul de învățătură la Evanghelia Duminicii.

Situată în apropierea centrului istoric al orașului, Biserica „Buna Vestire”, sau „biserica de pe groapă”, așa cum este cunoscută de către sibieni, a fost ridicată în secolul al XIX-lea. Aici a slujit ani la rând și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

În cimitirul Bisericii „Buna Vestire” sunt înmormântate multe dintre personalitățile culturale ale orașului, printre care poetul Zaharia Boiu. De asemenea, aici își duc somnul de veci Mitropoliții Ioan Mețianu și Miron Romanul.

Comentarii Facebook


Știri recente