Duminica Rusaliilor la Catedrala Episcopală din Giula – Ungaria

În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau a Rusaliilor -12 iunie 2011- la Catedrala Episcopală din Giula a fost zi de mare sărbătoare.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost săvârșită în prezența unui număr impresionant de credincioși, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și un sobor format din slujitorii Sfintei Catedrale – Părintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean, Părintele Secretar Eparhial Teodor Vid și Arhidiaconul Claudiu Condurache -, la care s-a adăugat Părintele Flavius Brie, preot la capela Liceului de Artă „Sabin Păuța”, din Reșița, din cadrul Episcopiei Caransebeșului, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

La momentul potrivit au fost rostite rugăciuni pentru ocrotirea holdelor credincioșilor din cuprinsul Episcopiei și pentru sfințirea spicelor de grâu care au fost aduse la Catedrală și împărțite la final credincioșilor și care simbolizează limbile de foc ale harului Duhului Sfânt care s-au pogorât la această Sărbătoare peste Sfinții Ucenici și Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, dar și peste toți dreptmăritorii creștini care le-au urmat în istorie, până în ziua de astăzi.

Îndată după Sfânta Liturghie, potrivit tradiției din Bisericile Ortodoxe, a fost săvârșită slujba Vecerniei, numită și a plecării genunchilor, care cuprinde și cele opt rugăciuni rostite special de către preoți în această zi, pentru invocarea harului Duhului Sfânt și a ajutorului lui Dumnezeu peste membrii văzuți ai Bisericii, dar și pentru odihna sufletelor tuturor credincioșilor mutați la cele veșnice întru nădejdea învierii și a dobândirii Împărăției Cerurilor.

Astfel, rugăciunile clericilor și credincioșilor Catedralei Episcopale din Giula, în această sfântă zi de Praznic Împărătesc, au fost ca Bunul Dumnezeu să poarte de grijă și în continuare, să ocrotească și să întărească Biserica Ortodoxă în general, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, dar și comunitățile parohiale care alcătuiesc Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, spre binele și mântuirea tuturor credincioșilor ei.

Comentarii Facebook


Știri recente