Duminica Ortodoxiei în Mitropolia Basarabiei

În prima Duminică din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști, 13 martie, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Bălăbănești, rn. Criuleni, după cum ne informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

După Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit și Exarh Petru a fost dată citirii Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române către clerul și credincioșii creștini din Patriarhia Română la Duminica Ortodoxiei.

În cuvântul său, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei s-a referit la rolul icoanelor în cultul ortodox, lupta care s-a dat pentru apărarea lor în perioada iconoclastă. „Să păstrăm dreapta credință așa cum au păstrat-o înaintașii noștri, știind că există un Domn, o credință și un botez, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Efeseni. Dar, trebuie să știm că nu putem avea o credință adevărată dacă nu cinstim sfintele icoane, așa cum am auzit și din Pastorala Sfântului Sinod. Să așezăm cu evlavie icoanele la loc de cinste în casele noastre, așa cum făceau și strămoșii noștri, și să ne rugăm cu toată familia, și cei mici și cei mari, având credința că rugăciunea noastră este auzită de Dumnezeu și sfinții Săi”, a îndemnat Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru al Basarabiei.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Gheorghe Bărbăcaru a fost hirotonit preot.

Părintele paroh Gheorghe Stoica a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit și Exarh Petru pentru vizită, pentru binecuvântare arhierească și pentru hirotonirea unui nou slujitor pe seama parohiei Bălăbănești.

„Pentru creștinii din parohia noastră astăzi este o sărbătoare triplă. Este ziua când sărbătorim credința noastră, Ortodoxia, ziua când un sătean de-al nostru este hirotonit preot și ziua când cuprinși de o bucurie aparte primim vizita Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei. Este o zi binecuvântată pentru ortodocșii din Bălăbănești. Mulțumim soborului de preoți și diaconi și Înaltpreasfințitului Mitropolit și Exarh Petru pentru Sfânta Liturghie și binecuvântarea arhierească acordată creștinilor din Bălăbănești și vă invităm Înaltpreasfințite Părinte să mai veniți la noi ori de câte ori doriți. Sunteți binevenit la Bălăbănești oricând, iar nou-hirotonitului îi urez o păstorire îndelungată cu roade mari duhovnicești”, a spus părintele Stoica.

Comentarii Facebook


Știri recente