Duminica migranților

La 18 august 2013, la nivelul Patriarhiei Române, va fi marcată Duminica românilor migranți.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prețuind mărturia creștinească și românească a fiilor și fiicelor duhovnicești care lucrează sau studiază în străinătate, în ședința sa de lucru din 25-26 februarie 2009 a luat hotărârea ca, în fiecare an, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) să fie celebrată ca Duminica românilor migranți, această duminică fiind înscrisă în calendarul bisericesc la rubrica Date Importante și inclusă în programele liturgice și pastoral-misionare ale fiecărei eparhii.

Grija Bisericii Ortodoxe Române pentru românii din afara granițelor se reflectă și prin cele 13 eparhii (10 eparhii funcționale, la care se adaugă cele 3 eparhii reactivate în Basarabia), deservite de aproximativ 750 de clerici, după cum ne-a transmis pr. Ion Armași de la Sectorul Comunități Externe al Patriarhiei Române.

Comentarii Facebook


Știri recente