Duminica Lăsatului secului pentru Posul Sfintelor Paști, la Oslo, Norvegia

Duminică, 2 martie 2014 Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia românească din Oslo, fiind înconjurat de părintele paroh Marius Alin Țeican și de diaconul Sorin Sîplăcan. Alături de credincioși, a fost prezent la slujbă Excelența Sa domnul Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei.

În cuvântul de învățătură, potrivit episcopiascandinavia.se, Preasfințitul Macarie s-a referit la importanța postului în viața duhovnicească, îndemnându-i pe credincioși să înceapă buna nevoință în urcușul spre Înviere, să-și spovedească păcatele și să se cuminece cu Sfintele Taine. Postul nu este un scop în sine, a mai spus ierarhul, ci este un mijloc spre unirea noastră cu Hristos.

La finalul Liturghiei, Preasfințitul Macarie a săvârșit Taina Sfântului Botez pruncului David, primul copil în familia unor tineri râvnitori din parohia românească din Oslo.

Comentarii Facebook


Știri recente