Duminica Floriilor la Mănăstirea Balaciu

În Duminica Floriilor, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Balaciu, înconjurat de un sobor de părinți consilieri, părinți stareți, preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și a multor credincioși, informează sf-esc.ro

În cadrul Sfintei Liturghii Întâistătătorul Eparhiei a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Hristofor.

La momentul predicii, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre al șaselea popas al Postului Mare, Duminica Floriilor, intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos. A pus la inimă credincioșilor faptul că odată cu această Duminică începe Săptămâna Patimilor, o săptămână în care suntem chemați să participăm la evenimentele mântuitoare, întâmplate acum aproape 2000 de ani, care se vor actualiza, în sufletele fiecăruia dintre noi, prin slujbe care se vor săvârși în aceste zile.

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a cerut tuturor credincioșilor să se pregătească duhovnicește pentru o autentică participare la „drama Golgotei”, spre întâmpinarea bucurie Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nădejdea mântuirii noastre.

După Sfânta Liturghie Întâistătătorul Eparhiei a vizitat parohiile Copuzu și Crăsani, apoi a mers cu ramuri de finic și iconițe la beneficiarii Căminului de persoane vârstnice din localitatea Balaciu.

Comentarii Facebook


Știri recente