Duminica a XXXII-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 25 ianuarie 2015, în Duminica a XXXII-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Luca (cap.19, vs.1-10) în care ni se prezintă întâlnirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu Zaheu vameșul. La Catedrala Patriarhală, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de Învăţătură, Preasfinţia Sa a explicat învăţăturile ce reies din Evanghelia de astăzi. Episcopul Vicar Patriarhal a vorbit şi despre starea de păcătoşenie ce schimonoseşte pe om şi a arătat că Mântuitorul Hristos vine în întâmpinarea celor păcătoşi pentru a-i aduce pe calea mântuirii.

„Atunci când vine păcatul în sufletul sau în viaţa, sau în corpul omului este ca o întunecare. Vedem alături de noi pe unii semeni ai noştri pe care nu îi mai recunoaştem, conştiinţa lor este tulburată, aleargă pe căi străine, nu se mai comportă firesc, aleargă în calea pierzării şi chiar sunt schimonosiţi într-un chip cu totul perceptibil şi urât de boala aceasta a păcatului pe care o au, dar ştim că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit să caute oaia cea pierdută, să îl caute pe cel care greşeşte. Noi trebuie să ne îndreptăm privirea spre Mântuitorul Iisus Hristos deoarece El vine în întâmpinarea noastră şi în întâmpinarea oricui este pe drumul păcatului”, a spus Preasfinţia Sa.

Zaheu l-a întâlnit pe Hristos şi a văzut lumina Lui

Totodată, Preasfinţia Sa a vorbit despre întoarcerea lui Zaheu vameşul pe drumul mântuirii.

„Din inţiativa Sa, Mântuitorul Iisus Hristos merge în casa acestui om păcătos pentru că El, Dumnezeu, ştia că în sufletul lui Zaheu se petrecuse o schimbare cu totul deosebită, este aceea schimbare care este de dorit să se petreacă în sufletul oricărui om păcătos: căinţa de păcatele sale, dorinţa de a te întâlni şi a te uni cu Dumnezeu, întoarcerea de pe un drum rău şi pornirea pe un drum bun. Acest lucru se petrecuse cu Zaheu şi unii contemporani nu îl înţelegeau, dar noi îl înţelegem acum şi îl propovăduim, deoarece trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu. Nu numai că acest om păcătos s-a întors la Dumnezeu, dar împlineşte şi nişte lucruri deosebite, el care năpăstuise pe atâţia oameni spune nu numai că va întoarce înapoi ce a răpit celor care se ştiu că au fost păgubiţi, ba încă de patru ori va întoarce; iată îşi ia singur un canon pentru că dorea cu adevărat să se îndrepte şi dacă l-a întâlnit pe Hristos şi a văzut lumina Lui de acum să nu-L mai piardă”.

La Biserică ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos aşa cum s-a întâlnit Zaheu, a mai spus Preasfinţia Sa: „Aici Mântuitorul se întâlneşte cu cei care îl iubesc pe Dânsul şi cinează împreună cu ei, cum spune Cartea Apocalipsei, de aceea comuniunea pe care o avem în Biserică trebuie să ne fie foarte preţioasă şi trebuie să ne luăm şi această osteneală pentru că ea este răsplătită de întâlnirea, de vederea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi de pogorârea darurilor Sale cele dumnezeieşti peste noi”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române, dirijată de Pr. Stelian Ionaşcu.

Biserica Ortodoxă se va afla la 1 februarie în Duminica a XXXIII-a după Rusalii, a Vameşului şi a Fariseului.

Comentarii Facebook


Știri recente