Duminica a XXIX-a după Rusalii la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea

În Duminica a XXIX-a după Rusalii, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către soborul de preoți și diaconi ai Catedralei Arhiepiscopale. La Sfânta Liturghie a luat parte și Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, și numeroși credincioși din municipiul Râmnicu Vâlcea.

În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii și rugăciuni pentru elevii și studenții care susțin în aceste zile examene și pentru profesorii lor îndrumători. Răspunsurile liturgice au fost date de către Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale condusă de Prof. Marian Cristi Stroe, potrivit arhiram.ro.

La finalul slujbei, Părintele Eclesiarh Protos. Sebastian Mihalcea a ținut un cuvânt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, în care se relatează minunea vindecării celor 10 leproși.

La ieșirea din Catedrală Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți și le-a mulțumit pentru prezența la slujbă îndemnându-i totodată să fie mai buni și mai întăriți în credință, în rugăciune și fapte bune.

Comentarii Facebook


Știri recente