Duminica a VIII-a după Rusalii la mănăstirea Sf. Ioan Rusul din Slobozia de Giurgiu

Astăzi, 18 august, creștinii ortodocși s-au aflat în Duminica a VIII-a după Rusalii. Tot astăzi în Biserica Ortodoxă Română a fost sărbătorită și „Duminica românilor migranți”, ocazie cu care, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie în toate parohiile, mănăstirile și schiturile din cuprinsul Episcopiei Giurgiului, în timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de mulțumire, de cerere și de ajutor pentru înmulțirea dragostei între cei plecați din țară și cei rămași acasă, informează episcopiagiurgiului.ro

În altarul de vară al Mănăstirii Sf. Ioan Rusul din localitatea Slobozia de Giurgiu, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Întâistătătorul eparhiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat pericopa evanghelică în care a fost prezentată minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, subliniind marea milostivire a lui Dumnezeu față de om, care, cu cinci pâini și doi pești, hrănește „cinci mii de bărbați, în afară de femei și de copii” (Matei 14, 21), prefigurând, astfel, în chip dumnezeiesc, Sfânta Euharistie sau Taina prin care Îl primim pe Însuși Hristos Domnul, în chipul pâinii și al vinului. De asemenea, Întâistătătorul eparhiei a explicat faptul că Mântuitorul, prin minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, a arătat mulțimilor puterea Sa de a le dărui și pâinea „cea de toate zilele”, dar că aveau nevoie și de o altă pâine, de credința în Dumnezeu și în El ca Fiu al lui Dumnezeu.

Totodată, Preasfinția Sa a vorbit și despre rolul acestei Duminici a românilor migranți care nu face altceva decât să le amintească românilor plecați la muncă sau la studii în străinătate că trebuie să păstreze valorile creștine românești și identitatea națională.

Comentarii Facebook


Știri recente