Ziua de 4 mai 2014, a treia Duminică după Paști, a început la Parohia „Sfânta Cruce” – Torino II cu săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii, informează episcopia-italiei.it
În cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Lucian Roșu a chemat credincioșii să se judece pe ei înșiși, oglindindu-se în pilda Sfintelor Femei Mironosițe, a lui Iosif „cel cu bun chip” și a lui Nicodim, care L-au urmat pe Mântuitorul cu credință mare.
Părintele Lucian s-a adresat apoi în particular femeilor, vorbind despre vocația de mironosiță pe care Domnul a sădit-o în fiecare femeie creștină, vocație care se cere împlinită în toate planurile vieții. De asemenea, întrucât în această duminică se sărbătorește în Biserică ziua femeii, în semn de prețuire, părintele a dăruit tuturor femeilor, din partea parohiei, un trandafir.
Sărbătoarea a continuat seara cu concertul susținut de Grupul psaltic „Dynamis” și Corala polifonică „Anghelos” ale parohiei, ambele coordonate și dirijate de preotul Iustin Androne. În deschiderea concertului, părintele Iustin a prezentat cele două coruri, exprimându-și recunoștința pentru jertfa și seriozitatea persoanelor care le alcătuiesc – clerici și mireni ai parohiei. De asemenea, pe parcursul concertului, părintele Iustin a prezentat în detaliu cântările cuprinse în repertoriul celor două coruri.
Programul a fost deschis de Grupul psaltic „Dynamis”, care a interpretat câteva cântări din Canonul Învierii, condacul De Te-ai și pogorât în mormânt, Stihirile Paștilor, Ziua Învierii, axionul Îngerul a strigat, Stihuri ale Psalmului 96 cu Te-ri-rem și o variantă aghioritică a troparului Învierii.
Concertul a fost continuat de Corala polifonică „Anghelos”, care a interpretat Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Acum se întinge condeiul (cântat în limba greacă), Doamne, femeia ce căzuse, Cu trupul adormind și troparul Învierii.
După concert, părintele paroh Lucian Roșu a mulțumit Domnului pentru darul bogat revărsat în această zi, exprimându-și recunoștința față de părintele Iustin și față de membrii celor două grupuri corale. Părintele Lucian a mulțumit, de asemenea, oaspeților și numeroșilor credincioși ai parohiei prezenți la acest concert, amintindu-le că tot ceea ce s-a cântat în această seară face parte din tezaurul liturgic al Bisericii, de a cărui bogăție, din păcate, poate nu suntem suficient de conștienți.
Comuniunea creată prin rugăciunea cântată s-a prelungit cu o agapă frățească.





