Duminica a treia din Post: PS Vincențiu s-a rugat în așezământul închinat Sfintei Cruci din Coslogeni

În a treia Duminică din Postul Mare, Preasfinţitul Părinte Vincențiu a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Înălţarea Sfintei Cruci din Coslogeni, județul Călărași.

La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din 19 martie 2017, au slujit împreună cu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Arhimandritul Rafail Mîț, vicar eparhial, împreună cu alți preoți şi diaconi.

În cuvântul rostit, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre Sfânta Cruce ca semn al iubirii dumnezeieşti și Altar de jertfă al Mântuitorului, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Ierarhul a îndemnat pe cei prezenți să-l urmeze pe Mântuitorul Hristos pe calea Crucii, în această perioadă a Sfântului și Marelui Post.

Preasfinția Sa a împărtășit cu Sfintele Taine numeroși credincioși care au primit dezlegare de la duhovnic în urma spovedaniei. Între aceștia au fost foarte mulți copii și tineri.

La final, cei prezenți au primit binecuvântarea PS Vincențiu.

Comentarii Facebook


Știri recente