Duminica a III-a din Postul Mare la Växjö, Suedia

În Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, 15 martie 2015, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia românească Sfânta Cruce din orașul suedez Växjö, după cum informează episcopiascandinavia.se.

În cuvântul de învățătură, părintele episcop a arătat că „prin Cruce nu trebuie să înțelegem doar suferință, ci în primul rând iubirea lui Hristos, deoarece nu piroanele L-au ținut pe Hristos răstignit pe Cruce, ci iubirea Sa nemărginită față de făptura umană. El a ales să moară cu mâinile întinse pe Cruce, îmbrățișându-ne și descoperindu-ne iubirea Sa dumnezeiască, mai tare decât moartea, atât de diferită de iubirea schimbătoare a oamenilor” a mai spus ierarhul românilor din țările scandinave.

La finalul slujbei, a fost venerată Sfânta Cruce iar preotul paroh Milică Văsuianu și credincioșii au primit din partea episcopului lor mai multe cărți de folos sufletesc.

Comentarii Facebook


Știri recente