Duminica a doua după Paști la Catedrală Episcopală din Oradea

În Duminica a doua după Paști, a Sfântului Apostol Toma, 27 aprilie 2014, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, în prezența a numeroși credincioși din urbea de pe malurile Crișului Repede, a precizat Pr. Cristian Rus.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei a subliniat că prezența Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat în mijlocul ucenicilor Săi, intrând prin ușile încuiate în casa în care erau adunați aceștia, și încredințarea Apostolului Toma că El este, atestă realitatea Învierii Domnului Hristos din morți: „Duminica a doua după Sfintele Paști, în care ne aflăm, este cunoscută în poporul lui Dumnezeu sub numele de Duminica Tomii sau Duminica încredințării lui Toma. Este și ziua numită în popor a Paștilor mici sau a Păștițelor, când se face pomenire pentru cei adormiți, în toate cimitirele, pentru cei care, mai înainte de noi, au crezut că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și care, adormind în nădejdea vieții celei veșnice, au trecut, prin moarte, la viață.”

„Mărturisirea Sfântului Apostol Toma și încredințarea sa că Cel prezent în mijlocul Apostolilor este Mântuitorul Iisus Hristos, devine temelie a credinței noastre că Domnul Hristos Iisus este Fiul lui Dumnezeu, mărturisit de întreaga Biserică Creștină Ortodoxă, Născut din veci din Tatăl, deoființă cu Tatăl, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, Care, la plinirea vremii, S-a întrupat, S-a făcut Om, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, care devine, astfel, Născătoare de Dumnezeu, pentru mântuirea noastră, a oamenilor. El a venit în lume ca să restaureze chipul lui Dumnezeu în om, ca pe firea omenească, cea desfigurată de păcat, să o transfigureze.”

„Prin urmare, pericopa evanghelică pe care am ascultat-o este o mărturie a credinței Bisericii noastre că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar prin credința în El, viață avem, în numele Lui. De asemenea, în cadrul acestui fragment scripturistic avem o mărturie cu privire la ziua Duminicii, ziua a opta, care, dacă la popoarele păgâne antice era ziua soarelui, după Învierea Domnului Iisus Hristos, devine Ziua Domnului, Ziua Veșniciei, o zi în care curgerea liniară a timpul se suspendă, iar dimensiunea este în adâncime, o zi infinită, ce nu se sfârșește niciodată, așa cum spune Psalmistul David, dar și Sfântul Apostol Petru, în a doua epistolă sobornicească: ‹‹o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi›› (II Petru, 3, 8)”, a arătat Ierarhul.

La finalul predicii, Chiriarhul Oradiei a adresat celor prezenți apelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru colecta în bani ce începe în această Duminică, a doua după Paști, și continuă și în următoarele două duminici ce urmează, Duminica a treia după Paști, a Mironosițelor, 4 mai, și Duminica a patra după Paști, a Slăbănogului, 11 mai, în întreaga Patriarhie Română, pentru ajutorarea creștinilor ortodocși din Siria:

„În Duminica de astăzi începe, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, din țară și de peste hotare, o colectă specială în bani pentru ajutorarea fraților noștri creștini ortodocși din Siria, din Patriarhia Apostolică a Antiohiei, care sunt prigoniți, omorâți, izgoniți din așezările lor, înstrăinați și chinuiți pentru credința în Mântuitorul Iisus Hristos. Pe lângă dania noastră, trebuie să ne rugăm pentru ei, ca Bunul și Milostivul Dumnezeu să îi lumineze pe persecutori, să înceteze persecuțiile și să coboare pacea și buna înțelegere între comunitățile care trăiesc acolo. Astfel, prin ajutorul și rugăciunea noastră, nu facem altceva decât să sărutam, cu smerenie, rănile pentru Hristos ale fraților noștri în credință din Siria, arătând, prin aceasta, că suntem cu adevărat creștini.”

Colecta în bani pentru creștinii ortodocși din Siria a început și în Eparhia Oradiei, în toate bisericile din parohiile și mănăstirile din Bihor. La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, cel dintâi care a deschis colecta a fost Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care, în dimineața zilei de Duminică, 27 aprilie 2014, înainte de Sfânta Liturghie, a oferit dania sa personală pentru ajutorarea fraților noștri în credință din Siria.

La finalul programului liturgic, toți credincioșii prezenți care au dorit să contribuie la această colectă au avut posibilitatea să o facă, urmând ca și în următoarele două duminici, dar și în zilele de peste săptămână, colecta să continue, sumele adunate urmând a fi anunțate la sfârșitul colectei. De asemenea, sumele colectate de la credincioșii din Episcopia Oradiei vor fi evidențiate în contabilitatea unităților bisericești și vor fi virate integral, prin Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, Patriarhiei Române, în contul special deschis pentru aceasta.

Comentarii Facebook


Știri recente